Fostul consilier judeţean Dumitru Dobrică a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei

Vocea.biz / 27.12.2017
Fostul consilier judeţean Dumitru Dobrică a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei

Fostul consilier judeţean din Buzău Dumitru Dobrică, trimis în judecată după ce i-ar fi dat fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea peste 62.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor excursii şi cheltuieli privind construirea unei case de vacanţă, a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În acest dosar, cercetările continuă în cazul lui Valeriu Zgonea, potrivit DNA, informează News.ro.

Dumitru Dobrică, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 şi administrator/acţionar al unei societăţi comerciale, a fost trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă, iar în prezenţa avocatului el ar fi declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor de care este acuzat, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost începută acţiunea penală şi este de acord cu modul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv: doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni şi interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, conform DNA.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au notat că în perioada iulie 2012 – aprilie 2013 Dumitru Dobrică Dumitru i-a promis lui Valeriu Zgonean, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi totodată vicepreşedinte PSD la acea dată, foloase necuvenite pentru a-l determina să intervină pe lângă funcţionari publici pentru numirea unei rude a consilierului într-o importantă funcţie publică. Ulterior, Valeriu Zgonea a primit de la consilierul judeţean 62.143 de lei, reprezentând contravaloarea unor excursii şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

În 22 aprilie 2013, în urma demersurilor făcute de Zgonea, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, în 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, mai arată DNA într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Dosarul de urmărire penală în cazul lui Dumitru Dobrică, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, a fost trimis la Tribunalul Buzău, în timp ce în cazul lui Valeriu Zgonea continuă cercetările, mai spune DNA.

În acest dosar, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA Ploieşti, pentru trafic de influenţă, în februarie 2017.

Cea pentru care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a intervenit la mai mulţi funcţionari publici pentru a fi numită preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională şi ulterior subsecretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor este Ionela Dobrică, fiica fostului consilier judeţean Dumitru Dobrică. În prezent, Ionela Dobrică, în vârstă de 28 de ani, este deputat PSD.

Tags:
Citește și...