Producătorul de energie Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare din Cernavodă, a încheiat un contract în valoare de 59,92 milioane lei pentru ”utilizarea/exploatarea resurselor de apă de suprafaţă şi/sau subterane – utilizare apă din Dunăre” pentru cele două reactoare ale centralei în anul 2018, arată un comunicat al companiei transmis Bursei de Valori (BVB) și citat de News.ro.
Termenul de plată este 30 zile de la data emiterii facturii în original, iar penalităţile sunt de 0,01 % pe zi de întârziere.
De asemenea, Nuclearelectrica a încheiat un contract şi cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile în valoare de 1,06 milioane lei pentru ”servicii de tranzitare apă de răcire”, în anul viitor. În acest caz, penalităţile stipulate sunt de 0,06 % pe zi de întârziere.
Nuclearelectrica a realizat în primele nouă luni ale acestui un profit net de 225,28 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de perioada similară a anului trecut, când a raportat un rezultat net de 102,39 milioane lei.
Veniturile din exploatare s-au ridicat în perioada menţionată la 1,4 miliarde lei, fiind cu 17% în creştere faţă de primele nouă luni ale anului trecut (1,19 miliarde lei).
Producţia de energie a crescut cu 2,3%, la 7.760 GWh, de la 7.589 GWh, la sfârşitul lunii septembrie 2016.
Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.
Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.
Compania are o capitalizare de 2,16 miliarde lei.