Accident grav în Alba: Un tânăr a murit şi alţi trei au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe un drum forestier

Vocea.biz / 23.12.2017
Accident grav în Alba: Un tânăr a murit şi alţi trei au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe un drum forestier

Un grav accident rutier, soldat cu moartea unui tânăr și rănirea altor trei, s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce autoturismul de teren în care se aflau s-a răsturnat pe un drum forestier din zona localităţii Cîmpeni din judeţul Alba. Șoferul a fugit de la faţa locului şi a fost găsit abia spre dimineaţă de poliţişti şi dus la spital.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că accidentul a avut loc pe raza oraşului Cîmpeni, zona Certege, Coasta Vascului, pe un drum forestier unde un autoturism de teren cu patru persoane la bord s-a rasturnat într-o râpă.

“Un tânăr de 28 de ani din Cîmpeni, în timp ce conducea un autoturism pe un drum de câmp, s-a răsturnat într-o râpă, pe o distanţă de 60-70 de metri, într-o zonă împădurită, iar autoturismul s-a oprit în nişte arbori. În urma accidentului, un tânăr de 23 de ani, pasager in autoturism, a fost rănit grav şi a decedat, iar doi tineri, ambii de 26 de ani, au fost răniţi uşor. Potrivit declaraţiilor celor doi tineri răniţi uşor, după producerea accidentului, şoferul ar fi părăsit locul producerii lui. A fost căutat pe parcursul nopţii, dar nu a fost găsit” a spus Prodan.

Ulterior şoferul autoturismului a fost găsit, sâmbătă dimineaţa, de o patrulă formată din poliţişti şi jandarmi, în timp ce se deplasa pe un drum (zona Valea Bistrei).

“A fost transportat la spitalul din Cimpeni, întrucât acuza ceva dureri. Cercetările sunt continuate” a mai spus Prodan.

Citește și...