Un accident feroviar grav a avut loc vineri seară, în Spania. Aproximativ 40 de persoane, printre care și nouă români, au fost rănite în accident. Doi dintre răniți au fost spitalizați, în urma accidentului feroviar produs vineri după-amiază la periferia capitalei, relatează presa spaniolă.
În urma accidentului feroviar din Spania, produs la Alcala de Henares, nouă cetăţeni români au suferit leziuni uşoare, dintre care o persoană a fost transportată la spital, dar se află în afară oricărui pericol, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, citat de Mediafax.
“Conform informaţiilor obţinute de la autorităţile locale până la acest moment, în urma accidentului au suferit leziuni uşoare nouă cetăţeni români. Dintre aceştia o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din apropiere pentru asistenţă medicală şi se află în afara oricărui pericol. Până la momentul de faţă, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români afectaţi de situaţia semnalată”, se arată în documentul citat de Mediafax.
De asemenea, misiunea diplomatică monitorizează situaţia şi menţine contactul neîntrerupt cu autorităţile locale, fiind pregătită să intervină dacă situaţia o va impune.
Accidentul s-a produs după ce un tren regional a lovit tampoanele de oprire instalate în Gara Alcala de Henares, situată la 40 de kilometri est de Madrid.
Compania feroviară spaniolă, Renfe, a transmis că accidentul s-a produs probabil din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare al trenului.
Sursa foto: Captură video Youtube