Sărbătorile de iarnă sunt magice, iar colindele pe care le ascultăm în această perioadă ne încălzesc sufletul. Spiritul tradiției se simte peste tot: oraşele au îmbrăcat straie de sărbătoare, iar cele mai frumoase colinde de Crăciun răsună la tot pasul.
Vocea.biz a selectat pentru tine cele mai îndrăgite colinde de Crăciun, pe care le poți asculta, sau, de ce nu, le poți cânta împreună cu toți cei dragi în jurul bradului.
Deschide uşa creştine
Că venim din nou la tine
Drumu-i lung şi-am obosit
De departe am venit.
Şi la Viflaeem am fost
Unde s-a născut Hristos,
Şi-am văzut pe a sa mamă
Pe care Maria-o cheamă.
Cum umbla din casă-n casă
Ca pe fiul ei să nască
Umbla-n sus şi umbla-n jos
Ca să nască pe Hristos
Umbla-n jos şi umbla-n sus
Ca să nască pe Iisus,
Mai târziu găsi apoi
Un staul frumos de oi
Şi acolo pe fân jos
S-a născut Domnul Hristos
Cete de îngeri coboară
Staulul de-l înconjoară
Îngerii cu flori în mână
Împletesc mândră cunună
Pe cunună-i scris frumos
Astăzi s-a născut Hristos
Care cu puterea sa
Mântui-va el lumea
Şi-de acum până-n vecie
Mila Domnului să fie
Tuturor cu bucurie!!
Cerul şi pământul X2
În cântec răsună
Îngeri şi oameni X2
Cântă împreună
Refren:
Hristos se naşte,
Domnul coboară
Ingerii-i cântă,
Magii-l adoară
Pastori aleargă, |
Ieslea-nconjoară, |- X2
mari minuni se întâmplara |
În Viflaim azi X2
E mare minune
Vergura curată X2
Fiu născut în lume
Refren…
Din cer cuvântul X2
În trup se arată
Noaptea din lumea X2
Zi se face îndată
Refren…
Din răsărit vin X2
Magi cu bucurie
Cu dar de smirnă X2
Aur şi tămâie
Refren…
Hristos se naşte X2
Veniţi la-nchinare
Cu vesel cântec X2
Veselă cântare
Refren…
Astăzi s-a născut Hristos
Mesia chip luminos
Lăudaţi şi cântaţi
Şi va bucuraţi!
Mititel înfăşăţel
În scutec de bumbăcel
Lăudaţi şi cântaţi
Şi va bucuraţi!
Neaua ninge nu-l atinge
Vântul bate nu-l răzbate
Lăudaţi şi cântaţi
Şi va bucuraţi!
Şi de acum până-n vecie
Mila domnului să fie
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi!
Moş Crăciun cu plete dalbe
A sosit de prin nămeţi
El aduce daruri multe
La fetiţe şi băieţi
Moş Crăciun, Moş Crăciun !
Din bătrâni se povesteşte
Că-n toţi anii negreşit
Moş Crăciun pribeag soseşte
Niciodată n-a lipsit
Moş Crăciun,Moş Crăciun !
Moş Crăciun cu plete dalbe
Încotro vrei s-o apuci ?
Ţi-aş cânta “Florile dalbe”
De la noi să nu te duci
Moş Crăciun, Moş Crăciun !
Trei păstori se întâlniră
Şi aşa se sfătuiră
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Haideţi fraţilor, să mergem
Floricele să culegem
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Să le culegem cu vita
Să-mpletim o cununiţă
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Şi să facem o cunună
S-o împletim cu voie bună
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Să o ducem lui Hristos
Să ne fie de folos
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Din an în an sosesc mereu la geam cu Moş Ajun,
E ger cumplit, e drumul greu da-i obicei străbun.
Azi cu strămoşii cant în cor colindul sfânt şi bun,
Tot moş era şi-n vremea lor bătrânul Moş Crăciun,
E sărbătoare şi e joc în casa ta acum.
Dar sunt bordeie fără foc şi mâine-i moş Crăciun.
Şi-acum te las, fii sănătos şi vesel de Crăciun,
Dar nu uita, când eşti voios, creştine, să fii bun.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.
Tu eşti copacul credincios,
Ce frunza nu şi-o pierde,
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.
Când o revăd sunt bucuros
Şi vesel ea mă face.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.
Mă mângai şi mă faci voios
Şi mă-ntăreşti îndata.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.
Sus la poarta Raiului, poarta Raiului
Paşte turma Tatalui, turma Tatalui
R:
Linu-i lin şi iara lin, bate vântul frunza lin
Lin şi iara lin
Dar la turmă cine sta, oare cine sta
Sta chiar Maica Precista, Maica Precista
R:
Lângă ea un legănel, da un leganel
Cu un copilaş în el, copilaş în el
R:
Copilasul când plângea, puiul când plângea
Maica Sfântă-l legăna, Maica-l legăna
R:
Copilaşul când dormea, puiul când dormea
Maica Sfântă lin canta, Maica lin cânta
R:
La roşu la răsărit
Este-un pom mândru-n florit x 2
Dar sub pom cine-i culcat? x2
Dumnezeu e supărat
Dumnezeu e supărat x2
Maica sfântă la-ntrebat x2
Ce eşti Doamne supărat? x2
Cum să nu fiu suparat? x2
Că oameni s-o-nbatat x2
Vin acasă se sfădesc x2
Pe mine mă suduiesc x2
Eu i-as putea potopi x2
Şi pe toţi i-aş nimici x2
Da m-i milă de prunci mici x2
Că rămân fără parinţi x2
Rai, rai, rai gradină dulce x2
De la tine nu m-as duce x2
Rai, rai, rai grădină verde x2
De la tine nu m-aş pierde x2
De mirosul florilor x2
De glasul îngerilor x2