Comisia parlamentară specială condusă de Florin Iordache a adoptat, miercuri, o propunere prin care autorităţile publice nu se vor putea referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive. Propunerea de amendare a Codului de procedură penală nu a fost însă supusă votului, comisia luând decizia de a realiza mai întâi un draft al iniţiativei de modificare a actului normativ.
”Înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitive, declaraţiile publice şi deciziile oficiale provenind de la autorităţile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate”, se arată într-un amendament propus de UDMR al Codul de procedură penală şi agreat de ceilalţi parlamentari din comisia specială.
Propunerea de modificare a articolului 4 privind prezumţia de vinovăţie din Legea 135/2010 (Codul de procedură penală) nu a fost supusă votului parlamentarilor, aceştia stabilind ca mai întâi să realizeze un draft al iniţiativei de modificare a actului normativ, scrie News.ro.
Comisia specială condusă de deputatul PSD Florin Iordache a început joi dezbaterile pe propunerile de modificare a Codurilor penale pentru transpunerea Directivei europene referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Profitând de transpunerea directivei Parlamentului European privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces, PSD, ALDE şi UDMR au propus o serie de amendamente la Codul Penal şi la Codul de procedură penală.
Unul dintre aceste amendamente interzice orice comunicare publică referitoare la dosarele aflate în curs de urmărire penală şi de judecată.
”În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune și se pedepsește, potrivit legii penale”, se arată într-un amendament depus de PSD şi ALDE la Codul de procedură penală.
De asemenea, social-democraţii şi cei de la ALDE propun ca ”în cursul procesului penal să fie interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni”.
Tot la Codul de procedură penală UDMR a propus ca ”înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, declarațiile publice și deciziile oficiale provenind de la autoritățile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca și cum acestea ar fi fost condamnate”.
UDMR a mai propus şi ca ”exercitarea dreptului de a nu da nici o declarație pe parcursul procesului penal nu poate fi utilizată împotriva suspectului sau inculpatului într-o etapă ulterioară a procedurii și nu poate fi utilizată la coroborarea faptelor”.
PSD şi ALDE au depus un alt amendament la Codul de procedură penală, potrivit căruia ”audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore”.