Taximetriștii protestează în fața Guvernului împotriva pirateriei din domeniul transportului de persoane. COTAR, organizator al protestului, a precizat că schimbările de reguli aduse de Primăria Capitalei sunt corecte și vor contribui la siguranța clienților
Mii de taximetriști protestează în fața Guvernului față de pirateria din domeniul transportului de persoane. Potrivit COTAR, organizator al protestului, la acțiunea de miercuri sunt prezenți peste 5.000 de șoferi, nu doar din Capitală, ci și din alte județe ale țării.
“Au venit din toată țara. Au venit din Cluj, Dolj, Timișoara, Craiova,” a spus președintele COTAR, Bogdan Dincă, prezent la protest.
Președintele COTAR a mai precizat și că regulile impuse de Primăria Capitalei, care prevăd înăsprirea condițiilor în care se poate realiza transportul de persoane sunt corecte. Dincă a declarat că rezolvă o parte din problemele cu care se confruntau transportatorii iar noile prevederi vor spori și siguranța clienților.
“Hotărârea este foarte benefică și pentru taximetriști și pentru siguranța cetățenilor. Bineînțeles că s-au înăsprit regulile”, a spus Dincă adăugând că și clienții trebuie să înțeleagă că cei care fac transport ilegal, “fără ca sa dețină licențe, sunt un pericol și pentru dumnealor.”
În ceea ce privește schimbările de legislație pe care le-au cerut, președintele COTAR a declarat că ultima întâlnire cu reprezentanții executivului a avut loc înainte de protestul pe care transportatorii au vrut să îl organizeze săptămâna trecută. De atunci, spune Dincă, nu au mai fost discuții cu guvernul iar ordonanța solicitată de COTAR nu apare pe ordinea de zi a ședinței săptămânale a executivului.
Proteste similare ale taximetriștilor au fost anunțate și în Craiova, Constanța, Iași, Bacău, Timişoara și Arad.
Primăria Capitalei a adoptat printr-o hotărâre de consiliu noi reguli pentru desfășurarea transportului de persoane în București. Potrivit documentului, doar transportatorii care au un serviciu de dispecerat autorizat vor putea să funcționeze în Capitală. Măsura ar putea fi o lovitură pentru aplicațiile de ridesharing precum Uber și Taxify.