Studenții se alătură protestelor împotriva modificării legilor justiției: “Declarăm țara furată!”

Vocea.biz / 19.12.2017
Studenții se alătură protestelor împotriva modificării legilor justiției: “Declarăm țara furată!”

Alianţa Naţională a Asociaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă că se alătură protestelor în stradă, afirmând că modificările impuse în Parlament la Legile justiţiei, precum şi cele preconizate în cazul Codului Penal, respectiv Codului de procedură penală, sunt fără precedent şi “strigătoare la cer”. Studenţii spun că vor ieşi să protesteze în stradă inclusiv în această seară.

Într-un comunicat de presă transmis marţi, ANOSR spune că se doreşte distrugerea completă a tot ceea ce presupune un stat de drept, titrează News.ro.

“Practic, prin inconştienţa şi incompetenţa de care au dat dovadă parlamentarii, România hoţilor şi nelegiuiţilor va deveni România noastră. Iar studenţii nu acceptă o astfel de Românie! În fiecare centru universitar, studenţii au fost parte a protestelor împotriva propunerilor de modificare a legilor care afectează justiţia şi vor rămâne în stradă până ce majoritatea parlamentară va renunţa! ANOSR a sesizat în multiple rânduri pericolul asupra acestor modificări şi, totodată, a avertizat că studenţii vor protesta în cazul în care acest circ nu se opreşte, alăturându-se mişcărilor de protest inclusiv din această seară”, arată ANOSR.

Studenţii mai spun că parlamentarii care au iniţiat această măsură “au depăşit orice limită a bunului simţ, trecând peste faptul că au depăşit mandatul popular”, iar “votul din decembrie 2016 nu justifică maltratarea statului de drept prin aducerea la realitate a unor măsuri atât de contestate de toate vocile din sistem, atât naţional, cât şi venite din afara statului”.

Ei cer renunţarea la acest demers, care vizează “schingiuirea legislaţiei penale, precum şi a legilor justiţiei, în cazul în care a mai rămas vreo fărâmă de celeritate şi demnitate, parlamentarilor care au iniţiat şi susţin acest lucru şi care, pe deasupra, pretind că ne şi reprezintă”.

“A sosit momentul în care studenţii trebuie să iasă în stradă şi să protesteze împotriva abuzului fără precedent din Parlament. Nu avem cum să reprezentăm viitorul din moment ce acesta este detonat sub privirile noastre. Justiţia este cheia de boltă a oricărei societăţi civilizate. Distrugerea sistemului juridic şi a legislaţiei în materie conchide cu conturarea unui viitor sumbru pentru acestă ţară. Noi vrem însă, să studiem şi să muncim în România!”, a declarat Marius Deaconu, preşedintele ANOSR

Citește și...