În România sunt zilnic zeci de accidente rutiere în care oamenii își pierd viața sau rămân cu traume greu de depășit. Sute de oameni mor anual pe străzile din România, însă cel mai grav accident din istoria tării noastre a fost acela în care 48 de oameni și-au pierdut viața.
Accidentul a avut loc în plină vară, pe 29 iunie 1980, în judeţul Botoşani, în apropierea localității Huțani, un sat care aparține de comuna Vlădeni.
Șoferul unui autobuz care avea la bord 83 de oameni, deși mașina avea o capacitate de doar 40 de locuri, a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat într-o mlaștină adâncă de cinci metri. Bilanțul este înfiorător: 48 de oameni au murit, iar alţi 35 au fost răniţi.
Șoferul, deși inițial a scăpat cu viață, când s-a întors să își salveze soția, și-a găsit și el sfârșitul.
“Valea morții” sau “valea celor 48 de cruci”, cum e cunoscut drumul dintre Botosani si Suceava, a inregistrat cel mai grav accident din Romania, dar cert este că și acum se întâmplă zeci de accidente acolo.
Singura măsură pe care Poliția Rutieră a luat-o din 1980 și până acum pentru evitarea accidentelor rutiere a fost reducerea limitei de viteză la 70 de km/h.
Surse:Antena 3; Playtech.ro