Circul Globus ar putea deveni Circul Metropolitan Bucureşti

Vocea.biz / 16.12.2017
Circul Globus ar putea deveni Circul Metropolitan Bucureşti

Circ & Variete Globus şi-ar putea schimba denumirea în Circul Metropolitan Bucureşti, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Propunerea a fost făcută de reprezentanţii instituţiei, motivând că în acest fel va fi îmbunătăţită percepţia oamenilor asupra instituţiei, titrează News.ro.

„Având în vedere tendinţele actuale la nivel european, privind arta circului şi anume, spectacole de circ fără animale sălbatice, este necesară o schimbare în percepţia publicului privitoare la imaginea instituţiei, la mesajul pe care îl va transmite şi, de aceea, propunem schimbarea denumirii din Circ & Variete Globus Bucureşti în Circul Metropolitan Bucureşti. Considerăm că schimbarea denumirii instituţiei va avea ca rezultat îmbunătăţirea percepţiei comunităţii locale asupra instituşiei, în calitatea sa de principal producător instituţional de spectacole de circ şi music hall, dar şi creşterea vizibilităţii instituţiei pe plan internaţional”, se arată în nota de fundamentare ataşată la proiect.

De asemenea, prin proiectul de hotărâre ar urma să fie modificată şi organigrama instituţiei, prin schimbarea denumirilor unor compartimente şi suplimentarea sau reducerea numărului de angajaţi în unele dintre acestea, însă cu menţinerea numărului total de posturi actual, respectiv 210.

Citește și...