Ministerul Transporturilor cere suplimentarea bugetului pentru decontarea unor cheltuieli legate de funeraliile regale

Vocea.biz / 15.12.2017
Ministerul Transporturilor cere suplimentarea bugetului pentru decontarea unor cheltuieli legate de funeraliile regale

Ministerul Transporturilor cere suplimentarea bugetului pentru acest an cu suma de 235.000 lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru organizarea şi decontarea de către Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER a cheltuielilor legate de funeraliile regelui Mihai, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern publicat vineri în dezbatere pe site-ul ministerului.

Costurile aferente desfăşurării evenimentului vor fi plătite de Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară, titrează News.ro.

Din suma totală, costurile aferente operării Trenului Regal care va transporta sâmbătă din Gara Regală Băneasa în Gara Regală din Curtea de Argeş sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai se ridică la 205.000 lei. În proiect se menţionează că această sumă înseamnă costuri legate de punerea în circulaţie a trenului, de plata taxei de utilizare a infrastructurii feroviar sau cheltuieli cu personalul implicat.

Costurile aferente închirierii Trenului Regal, inclusiv cele legate de pregătirea tehnică şi costurile aferente personalului, sunt în cuantum de 29.615 de lei.

“Trenul Regal al României ca „tren mortuar”, pe distanţa Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa Gara Regală – Curtea de Argeş Gara Regală, va circula ca tren de Rangul I, adică acesta este în circulaţie de către autoritatea de stat, având un regim de circulaţie special, cu asigurarea unui parcurs liber de la staţia de plecare la staţia de destinaţie”, arată nota de fundamentare a documentului.

De asemenea, Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară va închiria de la CFR- Călători o locomotivă antemergător care va fi pusă în circulaţie după regulile şi condiţiile stabilite de protocoalele şi procedurile specifice căii ferate, precum şi un vagon de călători amenajat ca „vagon mortuar”.

“CFR Călători, în calitate de operator de transport feroviar care asigură tracţiunea Trenului Regal al României, deţinător de licenţă de transport feroviar şi certificat de siguranţă, va asigura monitorizarea activităţilor proprii cu privire la siguranţa circulaţiei a Trenului Regal al României pe toată durata evenimentului programat”, se menţionează în proiectul de act normativ.

Trenul Regal al României a fost comandat de Regele Ferdinand I al României în anul 1926 la uzinele Ernesto Breda Construzioni Meccaniche din Milano. Garnitura a fost livrată în 1928, la un an după moartea Regelui Ferdinand. Până în 1947 a fost folosit constant de către membrii următori ai Familiei Regale: Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Regina mamă Elena, Regele Mihai I al României. În prezent este folosit de către Principesa Margareta, custodele Coroanei române.

Regele Mihai a murit în 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia, şi va fi înmormântat sâmbătă, la noua catedrală Episcopală de la Curtea de Argeş.

Citește și...