Directorul general al Romgaz a fost demis

Vocea.biz / 15.12.2017
Directorul general al Romgaz a fost demis

Directorul general al producătorului de gaze Romgaz, Virgil-Marius Metea, a fost revocat din funcţie de către Ministerul Energiei, care motivează că nu a pus în aplicare deciziile unor autorităţi de control şi reglementare, dar şi ale Consiliului de Administraţie.

“Prin Hotarârea nr.36/14 decembrie 2017, Consiliul de Administraţie Romgaz revocă, în baza art.2030 alin.(1) şi a art.231 din Codul Civil, mandatul de director general al lui Virgil-Marius Metea, încetând astfel şi contractul de mandat încheiat între Romgaz şi Virgil-Marius Metea. Motivele revocării sunt: deficienţele în actul de management, nerespectarea şi nepunerea în aplicare a deciziilor unor autorităţi de control şi reglementare, dar şi ale Consiliului de Administraţie”, arată un comunicat transmis vineri de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de News.ro.

Totodată, Consiliul de Administraţie l-a numit pe Corin-Emil Cindrea în funcţia de director general provizoriu al companiei.

Durata mandatului de director general provizoriu al lui Corin-Emil Cindrea este de patru luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia până la maximum şase luni, arată sursa citată

Romgaz a raportat în primele nouă luni un profit net de 1,18 miliarde lei, mai mare cu 66% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce producţia de gaze a urcat cu 23,6%, la 3,75 miliarde metri cubi.

Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, prin Ministerul Energiei, cu o participaţie de 70%.

Citește și...