Accident feroviar în Franța. Un tren a lovit un autobuz școlar

Vocea.biz / 14.12.2017
Accident feroviar în Franța. Un tren a lovit un autobuz școlar

O coliziune între un tren şi un autobuz şcolar, la Millas (Pyrénées-Orientales), s-a soldat cu patru morți şi mai mulţi răniţi, a declarat joi jandarmeria pentru AFP.

UPDATE 20:39 Mobilizare impresionantă a forțelor de intervenție

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Pyrénées-Orientales, 95 de pompieri și 15 unități de jandarmerie au fost mobilizate la locul accidentului. Cadrele medicale sunt și ele în alertă ca urmare a activării planului alb.

O anchetă este în derulare. Procurorul general este prezent la locul accidentului. Potrivit datelor preliminarii trenul rula cu o viteză normală, esitmată la aproximativ 80 km/h.

UPDATE 20:32 Francezii își exprimă solidaritatea pe rețele de socializare

Autoritățile franceze, politicieni dar și vedete și-au exprimat pe rețele de socializare solidaritatea cu familiile victimelor accidentului.

Liderii politici au dat asigurări că toate resursele sunt puse la dispoziția autorităților pentru a salva viețile răniților.

UPDATE 20:02 24 de persoane, din care 21 sunt copii, au fost rănite în urma accidentului

În prima conferință de presă după accident, prefectul a precizat că 24 de persoane au fost grav rănite în urma impactului. 21 sunt copii de la școala din localitate.

Președintele Emmanuel Macron a dat asigurări că toate forțele au fost mobilizate pentru a ajuta victimele.

UPDATE 19:52 În urma impactului, autobuzul a fost secționat în două

Un post de radio local, care face parte din rețeaua Radio France, a publicat pe pagina sa de socializare imagini de la locul accidentului. În filmare se poate vedea cu autobuzul care îi transporta pe elevi a fost secționat în două în urma impactului.

UPDATE 19:49 Accesul în zonă a fost restricționat

France 3 a publicat primele imagini de la locul accidentului. Filmările prezintă intrvenția elicopterelor de prim-ajutor iar poliția a restricționat accesul civililor în zonă.

UPDATE 19:44 Preimerul Franței se va deplasa la locul accidentului.

Preimerul Franței, Edouard Philippe a anunțat că se va duce și el la locul accidentului. Prefectul și procurorul general sunt și ei prezenți, se arată într-un comunicat de presă al prefecturii Pyrénées-Orientales. Și ministrul Transporturilor a anunțat pe Twitter că se îndreaptă spre localitatea Millas.

Autoritățile au mai precizat și că părinții elevilor sunt așteptați la școala din localitate unde vor fi în permanență informați despre acțiunile de la locul incidentului.

UPDATE 19:28 19 persoane au fost rănite

Ministerul de Interne al Franței a precizat că, potrivit bilanțului provizoriu, 19 persoane au fost rănite în urma accidentului feroviar din Millas. Ministrul a transmis condoleanțe familiilor.

UPDATE 19:21 Patru persoane au decedat în urma accidentului feroviar

Potrivit presei franceze, patru persoane au decedat în urma accidentului feroviar. Unsprezece persoane au fost rănite, dintre care șapte sunt în stare gravă, mai spun jurnaliștii străini.

France Info titrează că toate cele patru victime sunt copii.



O coliziune între un tren şi un autobuz şcolar, la Millas (Pyrénées-Orientales), s-a soldat cu trei morţi şi şapte răniţi grav, între care unii au prognosticul vital angajat, potrivit unui bilanţ provizoriu, a declarat o sursă apropiată anchetei pentru AFP.

Victimele sunt pasageri ai autobuzului, care transporta copii cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, titrează News.ro.

Accidentul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată, pe axa Perpignan-Villefranche de Conflent.

Potrivit prefecturii a fost declanşat ”planul alb” al serviciilor de salvare.

Coliziunea a avut loc la ora locală 16.10 (17.10, ora României), între Millas şi San-Feniu d’Amont.

Ministrul Transporturilor Elisabeth Borne se duce la faţa locului.

Ea şi-a exprimat, într-un mesajpostat pe Twitter, ”emoţia puternică în urma teribilului accident de la Millas, în Pyrénées-Orientales. Salvarea şi serviciile de stat sunt deplin mobilizate”.

Citește și...