Comisia parlamentară specială condusă de deputatul PSD Florin Iordache s-a întrunit din nou joi, începând cu ora 11:00, pentru a dezbate propunerile de punere în acord a codurilor din Justiţie cu deciziile Curţii Constituţionale, precum şi transpunerea Directivei Parlamentului European privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces. Dezbaterea a fost însă amânată pentru luni, transmite News.ro.
UPDATE: Comisia parlamentară specială condusă de Florin Iordache a amânat pentru luni dezbaterea şi votul modificărilor propuse la cele două Coduri penale pentru transpunerea Directivei Parlamentului European privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces.
Încă de la începutul şedinţei comisiei speciale, PNL şi USR au solicitat suspendarea acesteia şi au acuzat PSD – ALDE că, prin modificările propuse Codurilor penale, se depăşeşte cu mult cadrul Directivei.
”Solicit suspendarea lucrărilor şedinţei, PNL va părăsi lucrările şedinţei urmând să revenit după expirarea perioadei de doliu naţional”, a spus deputatul PNL Cătălin Predoiu.
”În consens suntem şi noi, practic această şedinţă este de informare, nu discutăm, nu dezbatem, nu votăm nimic. Era o informare a colegilor”, i-a replicat preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache.
Predoiu a mai solicitat ca ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să fie şi el prezent la discuţiile din comisie pe marginea modificării Codurilor penale.
”Solicitarea fermă către dumneavoastră şi către Guvern este de a revizui acest proiect până când intrăm în dezbaterea lui, întrucât conţinutul lui, aşa cum a fost distribuit, depăşeşte cu mult scopul Directivei şi nu se mai opreşte doar în marginea consolidării prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la apărare, ci afectează în mod serios politica penală a statului şi capacitatea organelor de anchetă de a-şi îndeplini misiunea de combatere a infracţionalităţii, inclusiv a corupţiei şi a crimei organizate. O altă cerere este aceea de a avea la această masă pe tot parcusrsul discuţiei legată de transpunerea Directivei pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Acest proiect este unul de cooperare judiciară între sistemele judiciare membre ale Uniunii Europene. O discuiţie pertinentă, profesionistă, echilibrată nu poate avea loc fără ministrul Justiţiei la această masă”, a mai spus Predoiu.
”Dacă vedeţi, nici măcar la nivel de secretar de stat nu e prezent ministerul şi, în aceste condiţii, clar nu puteam discuta”, a spus Iordache.
”Ceea ce este cuprins în aceste propuneri legislative depăşeşte cu mult cadrul Directivei privind prezumţia de nevinovăţie. Se atacă practic instituţii importante din procedura penală, din Codul penal, se doreşte reconfigurarea unor infracţiuni, se intră pe procedurile de reglementare asupra probelor, asupra măsurilor preventive, arestării şi aşa mai deprate. Dacă s-ar adopta aceste amendamente, s-ar curăţa de dosare nu doar întreg Parlamentul, dar cred că n-am mai avea de a face cu infracţiuni în România”, a spus la rândul său deputatul USR Stelian Ion.
Membrii comisiei au convenit ca şedinţa să fie reluată luni dimineaţa la ora 9:00.
Comisia a decis la începutul acestei săptămâni să îşi sisteze lucrările pe perioada celor trei zile de doliu naţional în memoria regelui Mihai, însă Florin Iordache a revenit asupra acestei hotărâri şi a convocat o nouă şedinţă pentru joi la ora 11.00.
”Tocmai am aflat: mâine, de la ora 11, se vor măcelări în Comisia Iordache Codul penal şi Codul de procedură penală”, a scris deputatul USR Stelian Ion, membru al comisiei speciale.
Profitând de transpunerea directivei Parlamentului European privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces, PSD, ALDE şi UDMR au propus o serie de amendamente la Codul Penal şi la Codul de procedură penală.
Cel mai controversat dintre aceste amendamente interzice orice comunicare publică referitoare la dosarele aflate în curs de urmărire penală şi de judecată.
”În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune și se pedepsește, potrivit legii penale”, se arată într-un amendament depus de PSD şi ALDE la Codul de procedură penală.
De asemenea, social-democraţii şi cei de la ALDE propun ca ”în cursul procesului penal să fie interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni”.
Tot la Codul de procedură penală UDMR a propus ca ”înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, declarațiile publice și deciziile oficiale provenind de la autoritățile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca și cum acestea ar fi fost condamnate”.
UDMR a mai propus şi ca ”exercitarea dreptului de a nu da nici o declarație pe parcursul procesului penal nu poate fi utilizată împotriva suspectului sau inculpatului într-o etapă ulterioară a procedurii și nu poate fi utilizată la coroborarea faptelor”.
PSD şi ALDE au depus un alt amendament la Codul de procedură penală, potrivit căruia ”audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore”.
În ceea ce priveşte abuzul în serviciu, preşedintele comisiei parlamentare speciale, social-democratul Florin Iordache, a declarat la începutul lunii noiembrie că se impune un prag pentru această invfracţiune şi că el ar putea fi stabilit în jurul sumei de 19.000 de lei, precizând că nu crede că acest lucru ar deranja pe cineva.
”Acel prag care suscită foarte mare interes a fost solicitat şi în cele două decizii ale CCR, iar dacă va fi un prag modic, eu cred că nu va deranja pe nimeni. Un prag modic mă refer chiar pornind de la propunerea pe care ne-a făcut-o asociaţia magistraţilor, acel prag care vizează 10 salarii, undeva la 19.000 de lei. Un prag minimal nu cred că deranjează pe nimeni. Până în acest moment cred că sunt 14 -15 formule şi mâine dezbaterile vor continua atât la Codul Penal şi Codul de procedură penală în concordonanţă cu deciziile CCR”, a declarat Florin Iordache.
În cadrul dezbaterilor din comisia specială, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Mariana Moţ, a anunţat că ministerul lucrează la un proiect legislativ separat privind abuzul în serviciu şi neglijenţa în serviciu.
Prevederea din Codul penal privitoare la infracţiunea de abuz în serviciu urmează să fie modificată după ce Curtea Constituţională a dat două decizii în această privinţă care vizează, pe de o parte, ca abuzul în serviciu să fie infracţiune doar dacă sunt încălcate legi sau ordonanţe ale Guvernului şi, pe de altă parte, susţine că nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.
Pornind de la cele două decizii ale CCR, partidele politice şi instituţiile din domeniul judiciar au propus diverse reformulări ale artioclului privind abuzul în serviciu.
Astfel, Parchetul General a propus ca abuzul în serviciu să fie definit ca încălcarea unei legi sau a altui act normativ care, la data adoptării lui, avea putere de lege, fără a propune vreun prag pentru ca abuzul să fie considerat infracţiune. De asemenea, Parchetul General propune menţinerea pedepsei actuale, închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
La rândul său, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) propune un prag pentru ca abuzul în serviciu să fie infracţiune, al cărui cuantum să fie de minimum zece salarii minime pe economie.
”Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă unei persoane fizice sau persoane juridice echivalentă cu minim 10 salarii minime pe economie ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, vătămare care are sau poate avea consecinţe de natură nepatrimonială grave sau deosebit de grave”, prevede propunerea UNJR. În schimb, Uniunea propune menţinerea pedepsei actuale, şi anume închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
În schimb, Asociaţia Procurorilor din România (APR) nu a venit cu o propunere concretă. ”Apreciem că modificarea textului de lege în concordanţă cu dispoziţiile celor două decizii ale Curţii Constituţionale poate fi efectuată după un prealabil studiu al cazuisticii interne, precum şi un studiu comparativ privind reglementarea unor atare situaţii în celelalte state ale Uniunii Europene, demers necesar pentru a pune în acord dispoziţiile art,. 297 Cod penal nu numai cu documentele organismelor internaţionale ci şi cu legea penală în materie pe teritoriul Uniunii Europene”, a transmis APR.
Şi unele dintre partidele politice au transmis propriile variante asupra abuzului în serviciu.
UDMR propune un prag de 100.000 de lei şi scăderea pedepsei la închisoare de la 6 luni la 3 ani.
”Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ”cu intenţie nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, sau îl îndeplineşte prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 100.000 lei, ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se arată în propunerea UDMR transmisă comisiei parlamentare.
La rândul lor, cei de la USR propun o variantă a definiţiei abuzului în serviciu fără prag valoric şi cu menţinerea limitelor actuale ale pedepsei.
“Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, se arată în propunere. USR a venit şi cu o variantă subsidiară în care propune un prag valoric de 1.000 de lei.
Liberalii militează şi ei împotriva impunerii unui prag valoric la abuzul în serviciu.
”Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos, încălcându-şi obligaţiile de serviciu reglementate prin lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, sau care nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos, prin încălcarea legii, ordonanţei sau ordonanţei de urgenţă, şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, se arată în propunerea PNL
De asemenea, şi PMP-ul condus de Traian Băsescu a depus un amendament care nu vizează introducerea unui prag valoric pentru abuzul în serviciu.
”Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie, nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, ordonanţă de Guvern sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau îl îndeplineşte prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de Guvern sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o vătămare efectivă a drepturilor fundamentale sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, se arată în propunerea PMP.