Președintele SUA se apără în fața acuzațiilor de comportament sexual deplasat

Vocea.biz / 12.12.2017
Președintele SUA se apără în fața acuzațiilor de comportament sexual deplasat

Preşedintele Donald Trump a denunţat marţi ”poveşti inventate” de femei care îl acuză de comportamente sexuale deplasate şi care cer Congresului să deschidă o anchetă în acest sens, relatează AFP.

Trei femei, care l-au acuzat deja pe Donald Trump în cursul campaniei prezidenţiale, s-au întâlnit luni în platoul unui post de televiziune, titează News.ro.

Rachel Crooks, o fost recepţioneră la Trump Tower, la New York, a povestit cum, în 2005, pe când avea 22 de ani, magnatul în domeniul imobiliar a sărutat-o fără ca ea să-şi dea consimţământul.

”Am fost şocată, aneantizată”, a declarat ea, precizând că s-a simţit ”un pic ameninţată”.

”În pofida miilor de ore pierdute şi milioanelor de dolari irosiţi, democraţii au fost incapabili să demonstreze cea mai mică complicitate cu Rusia”, a scris Trump pe Twitter.

”Brusc, ei se întorc către falsele acuzaţii şi poveştile intentate de femei pe care nu le cunosc şi/sau cu care nu m-am întâlnit vreodată. FAKE NEWS!”.

Un grup de 54 de alese democrate din cadrul Camerei Reprezentanţilor a adresat luni Comisiei de Control al Camerei o scrisoare în care cere o anchetă.

”Noi nu putem să ignorăm mulţimea de femei care a formulat acuzaţii împotriva lui Trump”, scriu ele.

Citește și...