Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) din cadrul Consiliului Europei a decis să ceară României ca până în 15 ianuarie 2018 să prezinte informaţii în legătură cu modificările la legile justiţiei, care să fie analizate la reuniunea GRECO din martie. Vor fi făcute evaluări urgente ale proiectelor privind sistemul judiciar, fiind declanşată ”procedura ad-hoc în circumstanţe excepţionale”, transmite News.ro.
GRECO a decis să efectueze evaluări urgente ad-hoc ale proiectelor de legi privind sistemul judiciar din România şi asupra a două proiecte de legi privind reorganizarea Curţii Supreme şi a Consiliului Naţional al Judecăţii din Polonia.
În ambele cazuri, GRECO va efectua evaluările în ianuarie şi/sau februarie 2018, în vederea adoptării rapoartelor de evaluare ad-hoc, în sesiunea plenară din martie.
În comunicatul Consiliului Europei se precizează că este pentru prima dată când GRECO utilizează articolul 34 din Regulamentul său de procedură, introdus recent pentru a permite o “procedură ad-hoc în circumstanţe excepţionale”. Această regulă poate fi aplicată atunci când o reformă instituţională, o iniţiativă legislativă sau o modificare procedurală poate duce la ”încălcarea gravă” de către membru al Consiliului Europei a unui standard anticorupţie care a făcut obiectul unei runde de evaluare GRECO.
Grupul a cerut şefilor delegaţiilor din România şi Polonia să prezinte până la 15 ianuarie 2018 informaţii cu privire la aceste proiecte de legi, pentru pregătirea rapoartelor de evaluare ad-hoc.
În ceea ce priveşte România, comunicatul subliniază că au fost exprimate preocupări serioase de către mai multe instituţii şi actori din România şi din străinătate că modificările la legile justiţiei, adoptate în regim de urgenţă, ar putea pune în pericol eficienţa luptei împotriva corupţiei şi ar submina independenţa sistemului judiciar.