Aeroportul Luton din Londra a fost închis, din cauza vremii nefavorabile, astfel că pasagerii îmbarcaţi inclusiv spre destinaţiile din România sunt nevoiţi să aştepte.
Peste 100 de români blocaţi pe aeroportul Luton din Londra de şapte ore, după ce ninsoarea abundentă a dus la oprirea curselor, susţin că au sunat la ambasada României în Marea Britanie, dar nu a răspuns nimeni. Ministerul Afacerilor de Externe a anunţat, însă, într-un răspuns pentru Mediafax, că nu a fost solicitată asistenţă.
Pasagerii zborului Wizz Air W6 3302, care urmau să plece de la Londra la ora 7.40, ora locală, cu destinaţia Cluj-Napoca, spun că au apelat la autorităţile române, dar nu a răspuns nimeni la ambasadă.
În jurul orei 15.00, ora României, oamenii au fost din nou îmbarcaţi, dar zborul a fost din nou anulat deoarece piloţii depăşeau orele de zbor. Pasagerii au fost anunţaţi că o altă aeronavă de la Budapesta va veni să îi preia, după care, la câteva minute le-a fost transmis faptul că un alt avion este disponibil abia luni.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară:
• Ambasadei României la Bruxelles apelând +32(0)2 344 0854 (telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice) sau +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
• Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord apelând +44 7738716335 (telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice) sau +44 20 76027328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
„Deşi condiţiile meteo nu sunt în controlul companiei, Wizz Air îşi cere scuze tuturor pasagerilor afectaţi pentru orice inconveniente cauzate şi face tot ce este posibil pentru a reduce efectele asupra pasagerilor săi. Zborul Wizz Air W6 3302 de la Londra Luton la Cluj-Napoca (10 decembrie), planificat să decoleze la ora 7.40 (ora Marii Britanii), este momentan întârziat din cauza închiderii aeroportului, ca urmare a ninsorii abundente din Luton. Pasagerii sunt trataţi conform regulamentelor UE şi politicii companiei. Imediat ce aeroportul se va redeschide, aeronava va decola spre Cluj-Napoca”, au mai transmis reprezentanţii companiei aeriene.
Zborurile cu decolare de pe aeroportul Luton din Londra au fost oprite, duminică, din cauza vremii nefavorabile, astfel că pasagerii îmbarcaţi inclusiv spre destinaţiile din România sunt nevoiţi să aştepte.