Trei noi apeluri de proiecte, în valoare de 258 milioane euro, pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale au fost anunţate, marţi, de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), în colaborare cu Ministerul Educației Naționale (MEN).
Cele trei apeluri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 258 milioane euro, vizează finanțarea prin Programul Operațional Regional a investițiilor în infrastructura educațională din învățământul antepreșcolar și preșcolar, din învățământul obligatoriu și, respectiv, învățământul profesional și tehnic.
Potrivit unui comunicat de presă, proiectele propuse spre finanțare vor avea în vedere investiții în construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea, echiparea infrastructurii educaționale pentru educația timpurie antepreșcolară (creșe) și preșcolară (grădinițe), pentru învățământul general obligatoriu (școli I-VIII, inclusiv nivelul clasei pregătitoare), respectiv pentru învățământul profesional și tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții (licee tehnologice și școli profesionale). Vor putea primi finanțare proiecte de minim 100.000 euro, a căror valoare cumulată se va ridica la maxim 110,2 mil. euro (fonduri nerambursabile) în cadrul apelului dedicat învățământului antepreșcolar și preșcolar, la 111,4 mil. euro în cazul apelului dedicat învățământului obligatoriu, respectiv la 36,7 mil. euro în cazul apelului referitor la creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic și învățare pe tot parcursul vieții.
Autoritatea de Management pentru POR (AM POR) și MEN estimează că peste 10.000 de copii de vârstă foarte mică și preșcolari, peste 19.000 de școlari și peste 6.000 de elevi în licee tehnologice sau școli profesionale vor beneficia de infrastructura educațională modernizată cu ajutorul acestor proiecte.
Unitățile administrativ-teritoriale, autoritățile publice locale, instituțiile administrației publice locale aflate în subordinea sau coordonarea autorității publice locale, în calitate de potențiali beneficiari, pot depune cereri de finanțare prin sistemul MySMIS2014 între 4 ianuarie și 4 mai 2018.