Regele Mihai a murit

Amalia Blanariu / 05.12.2017
Regele Mihai a murit

Regele Mihai a murit, marți, la ora 13.00, ora României, în Elveția.

Regele Mihai, ultimul rege din statele Europei de Est, a murit, marți, la ora 13.00, ora României, la reședința sa din Elveția, conform anunțului făcut de Casa Regală a României. Fostul suveran a fost diagnosticat, în urmă cu un an, cu o boală incurabilă, leucemie cronică, şi tot atunci a anunţat că se retrage din viaţa publică.

UPDATE 14.22: Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, a prezentat condoleanțe Casei Regale și poporului român pentru trecerea în neființă a Majestății Sale. El a precizat că Regele Mihai I a fost apropiat de Marea Britanie și a luptat împotriva comunismului și fascismului.

UPDATE 14.20: Regele Mihai I va fi adus în țară cu o aeronavă militară a Ministerului Apărării Naționale. Ministrul de resort a anunțat, la Digi 24, că există un protocol privind funeraliile Majestății Sale, urmând să primească de la Casa Regală directive în acest sens.


”La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteța Sa Regală, Principesa Maria”, anunță Casa Regală.

Principesa Margareta, custodele Coroanei, va face o declarație de presă, la ora 19.00.

Programul funeraliilor va fi făcut public în detaliu în cursul zilei de miercuri. ”Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi depus la Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală”, se mai precizează în comunicatul citat.

Conform aceleiași surse, ”la dorința Custodelui Coroanei române”, funeraliile Regelui Mihai vor respecta tradiția înaintașilor Majestății Sale Defuncte.

La Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta vor fi deschise simultan, începând de mâine, cărți de condoleanțe. Acestea vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile. Condoleanțele pot fi transmise și online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/

”Toți cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în fața intrării principale”, conchide Casa Regală în anunțul privind moartea Regelui Mihai.

Regele Mihai a împlinit pe 25 octombrie 96 de ani. În 5 noiembrie, starea de sănătate a Regelui Mihai s-a agravat, astfel că Principesa Margareta şi Principele Radu au plecat de urgenţă în Elveţia.

“Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei (…) În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestăţii Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui şi pentru a primi sfatul lor în circumstanţele actuale”, anunța atunci Casa Regală.

Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.

A fost unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu).

Regele Mihai I, o viaţă de aproape un secol: între exil şi implicare în destinul României

Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică pe 2 martie 2016, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României, după ce s-a îmbolnăvit grav.

Citește și...