Măsurile antiimigrație ale lui Donald Trump, menținute de Curtea Supremă

Silvia Spanciu / 05.12.2017
Măsurile antiimigrație ale lui Donald Trump, menținute de Curtea Supremă

Măsurile antiimigrație ale administrației Trump au fost menținute de Curtea Supremă. Potrivit actului normativ, măsurile vizează șase țări predominant musulmane dar și Coreea de Nord și oficiali ai Venezuelei.

Curtea Supremă a Statelor Unite a dat undă verde aplicării măsurilor antiimigrație anunțate de administrația Donald Trump. Decizia nu este una definitivă iar actul normativ a fost atacat și în alte instanțe și mai multe Curți federale se află încă în pronunțare.

Actul normativ prevede interzicerea intrării în SUA a cetățenilor din șase țări, majoritar musulmane. Este vorba despre Ciad, Iran, Libia, Somalia, Siria şi Yemen dar și despre Coreea de Nord și  Venezuela. Aceasta este cea de-a treia versiune a documentului care inițial conținea doar state musulmane. Ulterior au fost adăugate și Coreea de Nord și Venezuela dar  este vorba doar de anumiți înalți oficiali.

Contestatarii legii spun că măsura îi vizează în mod special pe musulmani și este în continuare discriminatorie.

Prima variata a ordonanței prezidențiale a creat proteste în marile orașe americane.

Citește și...