Marţi, 60 de turişti care au urcat la Munţii Bucegi, să admire piramida energetică, un fenomen unic al anului, făcut de razele soarelui, au rămas blocaţi din cauza viscolului şi au nevoie de ajutorul salvamontiştilor pentru a se întoarce la maşini.
Potrivit şefului Salvamont Buşteni, Gheorge Haiduc, zeci de turiştii au rămas blocaţi în zona Sfinxului, din Munţii Bucegi, din cauza viscolului, unii dintre ei fiind neechipaţi.
“Este viscol puternic, ceaţă, zăpada este mare. Unii sunt în adidaşi, îmbrăcaţi subţire. Sunt mulţi. Au venit cu maşinile până la Piatra Arsă şi de acolo au urcat la Sfinx să vadă piramida. Noi le-am dat ceai clad şi îi îndrumăm către maşini”, a declarat Haiduc, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, la acţiune participă şi salvamontiştii din Dâmboviţa.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă, a precizat că sunt 60 de persoane blocate, fără probleme medicale.
În fiecare an, pe 28 noiembrie, la Sfinx, razele soarelui formează, la apus, o piramidă energetică.