Oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) au anunțat că vor să aibă o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, după ce acesta a reproșat BNR că nu a stopat devalorizarea leului.
Într-un comunicat de presă privind dialogul instituțional, BNR anunță că, în urma ședinței din 27 noiembrie, Consiliul de Administrație al BNR, a luat act de declarațiile publice ale șefului Executivului în legătură cu activitatea Băncii Naționale.
”În continuarea bunei colaborări instituționale existente, Consiliul de Administrație al BNR își exprimă dorința de a avea o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, pentru discutarea evoluțiilor economice și financiare actuale”, se precizează în comunicatul citat.
BNR menționează, în comunicat, că mandatul băncii centrale presupune informarea cu regularitate a Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului și a opiniei publice în legătură cu activitatea sa. În acest sens, BNR publică Raportul anual de activitate, Rapoarte trimestriale asupra inflației, Rapoarte semestriale de stabilitate financiară și Minute de politică monetară după fiecare decizie a C.A. al BNR, toate aceste documente prezentând în mod transparent activitatea băncii centrale, în corelație cu evoluțiile economice și financiare interne și internaționale.
”BNR își îndeplinește obiectivele și atribuțiile pe baza prevederilor Legii 312/2004 și a articolului 130 din Tratatul privind funcționarea Uniunii, care conferă independență instituțională și funcțională băncii centrale, pe fondul unui dialog permanent, devenit tradițional, cu Ministerul Finanțelor Publice și cu alte instituții ale statului.
Dialogul are în vedere echilibrarea mixului de politici macroeconomice, al cărui rol este esențial pentru menținerea stabilității financiare și pentru întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse”, mai arată Banca Națională.
Comunicatul vine în urma declarațiilor făcute săptămâna trecută de premierul Mihai Tudose, într-o emisiune la Antena 3, când a reproşat BNR că nu a intervenit pentru a opri aprecierea euro în raport cu leul şi că a permis băncilor să reducă nivelul minim al rezervelor.
Întrebat care este explicaţia deprecierii monedei naţionale în raport cu euro, premierul a răspuns: ”Vă recomand călduros să vorbiţi cu Banca Naţională care ar trebui să fie un pic atentă la aceste lucruri. BNR poate şi trebuie să intervină pe aceste lucruri. N-a făcut-o. Întrebaţi domnia sa, Banca”.
Șeful Executivului a reproşat BNR și faptul că a autorizat băncile să reducă nivelul depozitelor minime. ”BNR a spus, în înţelepciunea ei, băncilor din România că sunt bune, solide şi nu mai au nevoie să ţină 10% depozite, că poate să fie 8% ceea ce le-a disponibilizat 500 de milioane de euro, dintre care 280 de milioane au plecat deja din ţară. Ei au avut lei şi i-au schimbat în euro ca să-i scoată din ţară. Tot băncile au creat acest lucru”, a spus premierul.
Tudose a spus că va trebui ca Guvernul să aibă ”o discuţie foarte serioasă” cu conducerea BNR despre rolul unei bănci naţionale.