Târgul Gaudeamus din Bucureşti a fost asociat, anul acesta, nu cu lansările de carte şi discursurile scriitorilor, ci cu momentele ce i-au avut în centru pe Dan Voiculescu şi Adrian Năstase, ambii chestionaţi de Mălin Bot. Interviurile acestuia au ajuns virale pe internet şi au stârnit controversa momentului: se poate numi jurnalism ce face Mălin Bot?
Mălin Bot i-a interpelat pe Dan Voiculescu, eliberat din închisoare în luna iulie, după ce a executat o treime din pedeapsa de 10 ani pe care a primit-o în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), şi pe Adrian Năstase, eliberat şi el după ce a executat 7 luni de închisoare din pedeapsa de patru ani şi jumătate. Cei doi se aflau la Târgul de Carte Gaudeamus, unde primul şi-a lansat cartea “Lupta politică”, volumul II.
Voiculescu i-a astupat gura lui Mălin Bot după ce acesta l-a numit infractor şi a spus că s-a eliberat fără să facă măcar trei ani de puşcărie.
La rândul său, Adrian Năstase a spus despre Mălin Bot că este “un idiot mincinos”.
Filmările cu cei doi, postate de Mălin Bot pe internet, au fost vizualizate de peste 500.000 de ori în decursul a trei zile, pe YouTube şi Facebook, şi au devenit subiect de dezbatere printre internauţi, politicieni, dar şi jurnalişti. Asta datorită abordării lui Mălin Bot, una care, după cum consideră mulţi, nu caracterizează jurnalismul clasic şi profesionist.
De altfel, chiar Mălin Bot spune că i-a luat prin surprindere pe interlocutorii săi cu această abordare, criticând instituţiile media
“Adrian Năstase n-a fost pregătit pentru o astfel de discuţie. Voiculescu n-a fost pregătit. Pentru că ei nu ştiu să aibă discuţii, ei au numai interviuri aranjate la televiziunile lor. Ei au numai interviuri aranjate la televiziunile infractorilor ca Voiculescu. Atunci când sunt în faţa unui om pe care nu pot să-l controleze şi care le pune întrebările pe care ar trebui să le pună toţi ziariştii din ţara asta, i-aţi văzut cum reacţionează”, a spus Mălin Bot.
După viralizarea clipurilor, la adresa lui Mălin Bot au început să curgă, pe Facebook, laude precum “cel mai obiectiv şi cel mai curajos ziarist”, “Vocea noastră în urechile penalilor” sau “un cetăţean cu un spirit civic cum greu mai găseşti la ziariştii de astăzi”.
De partea cealaltă, o serie de jurnalişti au criticat abordarea lui Mălin Bot, susţinând că meseria de ziarist nu implică sentinţe şi consideraţii personale, ci obiectivism şi calm.
Mălin Bot a fost concediat de la ziarul România Liberă, în luna februarie a acestui an, după ce, potrivit spuselor lui, a participat la un protest în Timişoara şi a ţinut un discurs. Conducerea ziarului a precizat însă că a fost vorba despre o reducere a aparatului redacţional. Mălin Bot a fost, înainte de această experienţă, jurnalist în presa locală din Timişoara, corespondent pentru publicaţii precum Adevărul, Evenimentul Zilei sau Cotidianul, dar şi redactor-șef la Adevarul.ro şi EVZ.ro.
Când nu era încă o figură atât de vizibilă în online, în februarie 2017, Mălin Bot posta un clip pe YouTube de la un protest din Bucureşti, în care vorbea despre presă şi democraţie.
“Democraţia nu poate funcţiona cu o presă care este controlată de o putere politică incapabilă să înţeleagă democraţia. Ce am păţit eu e doar un pas dintr-un plan mai mare ce vizează închiderea tuturor vocilor care ar putea să atragă atenţia românilor cu privire la ce se întâmplă. În momentul de faţă foarte multe redacţii sunt controlate şi oamenii nu sunt informaţi corect. […] Cred că un jurnalist, dincolo de faptul că este jurnalist, este şi cetăţean şi are dreptul să se exprime”, spunea atunci Mălin Bot.
Sabin Orcan, fostul şef al lui Mălin Bot la România Liberă, consideră că acesta are câteva calităţi de netăgăduit, printre care “încăpățânat și pătimaș”. Trăsături care îl fac pe Mălin Bot “să pară altceva decât jurnalist în ochii multor colegi”. De altfel, Orcan spune, într-o postare pe Facebook, că jurnaliştii ar trebui să rămână în “tribună”, nu în “ring”.
“Ca om care l-am salvat cel puțin o dată din gura “mogulilor”, lucru pe care el însuși l-a dat publicității, cred că mi-am câștigat însă dreptul să-i spun ce gândesc. Mălin are câteva calități de netăgăduit. Prin calități înțelegând ceea ce anticii înțelegeau prin “fel de a fi”. În primul rând, e foarte încăpățânat și pătimaș. Trăsături care, în meseria noastră, pot fi meritorii, dar pot fi și dăunătoare. Depinde până unde mergi cu ele. De exemplu, să fii încăpățânat ca să obții adevărul e o dovadă de profesionalism. Dar să fii încăpățânat în a nu admite că ai putea greși e o dovadă de vanitate. În ochii multor colegi, încăpățânarea și patima îl fac pe Mălin să pară altceva decât jurnalist. Repet, mă refer la colegi de breaslă. Pentru publicul care-l aplaudă la scenă deschisă, el e fără nicio îndoială eroul zilei. Nu doar pentru CE spune, ci și pentru CUM o spune. Câțiva jurnaliști l-au numit “activist civic” – expresie care sună mai degrabă ca o delimitare decât ca o jignire. Evident însă că video-comentariile lui Mălin nu sunt doar o formă de defulare a publicului, ci și o nouă formă de jurnalism. Una care forțează regulile pe care le-am învățat la școală. Și care nu mai ține cont că principala noastră misie nu e să confruntăm vreun personaj, ci să-i dezvăluim sau să-i analizăm faptele. Dar până la urmă, vă veți întreba, de ce n-am arunca în aer regulile într-o țară în care borfașii dau legi ale justiției?! Ei bine, singurul motiv care-mi vine în cap e că noi n-ar trebui să procedăm la fel ca indivizii care ne populează, din păcate, viața publică. N-ar trebui să ne justificăm cu “scopul scuză mijloacele”. N-ar trebui să ne lăsăm atrași în ring; suntem mult mai eficienți din tribună”, a scris Sabin Orcan.
De altfel, în mesajul său, acesta a precizat că după 27 de ani de presă nu şi-a dat seama cine are dreptate în polemica stârnită de Mălin Bot.
La rândul său, jurnalistul Dan Turturică spune că în special oamenii de presă văd în acțiunile lui Mălin Bot demersuri jurnalistice și le judecă după o grilă deontologică.
“Convigerea că fostul lor coleg încalcă regulile meseriei îi face să-i anuleze orice merit. Chiar și acela că are curajul să confrunte cu întrebări incomode personaje nocive care au fost până acum protejate de confruntări directe în fața unei camere de luat vederi, pentru că au avut și au controlul cvasi-total asupra televiziunilor. […] Acțiunile lui Bot sunt în primul rând gesturi de protest, chiar dacă sunt făcute cu instrumentele tipice ale unui jurnalist – interviul și chiar dacă aceste instrumente sunt folosite altfel decât i-ar permite deontologia dacă ar fi vorba de un demers jurnalistic și nu de unul de protest. În video-ambuscadele pe care le provoacă, Bot se poartă ca un activist civic. Face Mălin Bot un deserviciu breslei jurnaliștilor? Din păcate, da. Nu așa ar trebui să pună întrebări un jurnalist. La manual, un jurnalist nu creează ambuscade și nici nu deghizează un rechizitoriu într-o întrebare, pentru că o întrebare nu urmărește să obțină un verdict de vinovăție, ci un răspuns. Trebuie să satisfacă o curiozitate, nu nevoia de dreptate. Și chiar dacă, după cum spuneam, demersurile sale sunt tipice protestatarilor, el este perceput în primul rând ca un jurnalist. Însă, nu este singurul care face deservicii acestei meserii. Și în niciun caz, nu este cel care face cele mai multe deservicii. Mult mai nocivi sunt cei care, spre deosebire de Mălin Bot, încă lucrează în redacții și ignoră și cele mai elementare rigori profesionale. Dar mai ales cei care mint, care manipulează, care s-au transformat în propagandiști și în apărători ai celor care vor să își subjuge justiția și să distrugă echilibrul puterilor în stat. Spre deosebire de ei, însă, Mălin Bot face și un lucru foarte bun. Și pentru comunitatea jurnaliștilor și pentru societate. Când statul nu doar că nu mai garantează libertatea presei dar îi și protejează pe cei care o pun în pericol, cine ar trebui să o apere?! Evident, jurnaliștii! Și când unii jurnaliști sunt dați afară pentru că scriu împotriva politicienilor care vor să controleze nu doar media, ci și justiția, serviciile de informații și în general toate celelalte puteri, ce îi rămâne de făcut? Să se transforme în activist civic. Da, Bot folosește o armă hibridă, neconvențională, care are foarte puțin în comun cu jurnalismul. Dar este o armă adaptată la războiul hibrid pe care unii politicieni și oameni de afaceri îl duc împotriva acestei țări. Ar fi fost de preferat să tacă, să înghită și să lase capul jos, așa cum fac mulți dintre cei care îl critică? Din punctul meu de vedere, nu! După cum scriam vineri, țara aceasta suferă din prea puțin protest, nu din prea mult. Iar Mălin Bot protestează cum știe și poate el mai bine. Cine nu este de acord cu metodele lui să și le folosească pe cele proprii. Important este doar să facă ceva, nu să stea cu mâinile în sân și să îi lase pe cei care au nenorocit această țară vreme de 60 de ani să pună din nou mâna pe ea și să ne astupe gurile. Pentru că o țară cu jurnaliști imperfecți, excesivi, teatrali, abrazivi, care pun la cale ambuscade împotriva corupților, este de preferat uneia fără jurnaliști”, a scris Dan Turturică, amintind că şi el alături de colegii de la Evenimentul Zilei au dezvoltat, în urmă cu 15 ani, o “armă hibridă” numită “Reporter Incognito”, în care filmau polițiști luând mită, politicieni acceptând bani și vacanțe în Ibiza pentru a vorbi la conferințe anti-NATO și popi cerân bani ca să binecuvânteze bordeluri și clinici de avorturi.
Un alt fost coleg de redacţie al lui Mălin Bot, Silviu Sergiu, spune că problema sa nu este că publicul crede că Mălin Bot este ziarist ci că “o parte consistentă de public crede că ar trebui să facem toți ca el”.
“Iar dacă n-o facem, pentru că nu e stilul nostru, suntem lași/acoperiți/plătiți de statul paralel etc. Ăsta e bolşevism curat! El va continua să fugărească penali cu selfie stick-ul, eu voi continua să-i “fugăresc” cu pixu’. Fiecare va face ce crede de cuviință și ce poate. Important este ca penalii să nu câștige partida”, a Silviu Sergiu acesta pe contul său de pe reaţeaua de socializare Facebook.
De altfel, jurnalistul a avut o serie de postări ce l-au avut ca subiect pe Mălin Bot şi, luni dimineaţa, a revenit asupra comentariilor.
“Celor care mă acuză că am făcut o obsesie pentru Mălin Bot, vă spun doar atât. Mălin e deja persoană publică. Practic, e la fel ca Dragnea. Din punctul ăsta de vedere. E un amestec nedefinit de activist, jurnalist, -ist etc. Eu sunt ziarist. Exclusiv ziarist. Sunt obligat să îi urmăresc prestația publică, cu spirit critic. Abia am început!”, a scris Silviu Sergiu.
Iulian Enache, redactor şef al publicaţiei de ştiri şi analize Economica.net, a criticat, pe contul său de pe reţeaua de socializare Facebook, atât “publicul” cât şi pe “jurnalistul” Mălin Bot.
“Pe de-o parte, “public” şi “cititori” care habar n-au ce e ăla jurnalism, ce e ăla jurnalist, ce e ăla trompetist sau prezentator de ştiri. Acelaşi public care nu distinge manipularea de ştire, ştirea de opinie, opinia de reportaj sau interviu. Pentru care Mălin Bot e jurnalist, Mircea Badea e jurnalist, ăla care vinde ziare-n stradă printre maşini e tot jurnalist. Mălin Bot. Ăla care când chiar era “jurnalist”, nu şomer, în sensul că primea salariu de la o instituţie de “presă”, în sensul că era un site pe care scria oricine orice, acuza oamenii care protestau în stradă împotriva cianurii la Roşia Montană că sunt cumpăraţi de Soroş. […] Hai să recapitulăm: Mălin Bot nu e “jurnalist” şi nu a fost niciodată. A, îţi place că urlă la Voiculescu şi Năstase? Super, e treaba lui, şi e treaba ta. E un cetăţean cu un telefon mobil care face activism, protestează, numeşte-o cum vrei tu. Dar ăla nu e “jurnalism”, că tot s-a umplut FB de comentarii cu “bravo Mălin Bot”, “respect”, “aşa se face jurnalism”, “aşa ar trebui să facă toţi jurnaliştii”. Nu, nu e jurnalism, nu se face aşa, n-ar trebui să facă niciun jurnalist asta. Altfel, ce face orice cetăţean în timpul liber e treaba lui. […] Dacă tu ai senzaţia că poţi să construieşti o ţară normală cu oameni care se poartă anormal, că există scuze şi justificări pentru a contorsiona “jurnalismul” şi a-i cere să dea capete în gură, atunci nici n-o să încerc să te conving că lucrurile stau altfel. Îţi urez doar o viaţă frumoasă în ţara ta şi-n realitatea ta, cu o “presă” care să îţi explice ce e bine şi ce e rău, nu doar ce se întâmplă, şi care să urle cu stropi de scuipat mai tare ca “politicienii”. […] Dar de la colegi aşteptam mai mult. Colegii sunt, vai, şocaţi, uluiţi, răniţi în orgoliul propriu de jurnalişti. Cum pot oamenii să nu înţeleagă? Cum să faci aceste confuzii de prost gust? Păi e simplu, mă. Nu sunt confuzii. Mălin Bot ESTE jurnalist, nu un activist chinuit cu nervii, ce a făcut el ESTE jurnalism, nu maimuţăreală şi urlet, în România ESTE presă, nu nişte mamuţi uriaşi controlaţi politic şi plini de incompetenţi, laşi şi ignoranţi, ce au făcut Năstase şi Voiculescu ESTE politică, nu crimă organizată, ei SUNT politicieni condamnaţi nevinovaţi, nu nişte interlopi ordinari de cea mai joasă speţă, publicul ESTE informat şi citit, nu e ignorant şi nu face erori de logică de clasa a doua, iar România ESTE o ţară, nu un maidan pe care fiecare face ce-l taie capul, şi apoi rescrie realitatea cum are chef”, a scris Iulian Enache.
La rândul său, jurnalistul Vlad Stoicescu, face o comparaţie între “povestea Voiculescu-Năstase-Gaudeamus” şi felul în care o parte a presei prezenta, în 2012, Vila Dante în care trăieşte Traian Băsescu.
“Doar contextul e diferit. Nu mai avem pensionari invitați să se ultragieze de nesimțirea celui puternic, precum în 2012 – dar avem public de Facebook chemat să denunțe penalii și să aplaude ca la circ “umilirea” acestora prin “jurnalism curajos”. La Dante lumea dădea buluc cu sentimentul nevrotic că Băsescu era un impostor cocoțat prin fraudă la vârful puterii care trebuia dat jos. Votul eșuase – credeau oamenii. La producțiile video ale lui Mălin Bot, lumea dă buluc cu impresia neostoită că Voiculescu și Năstase, judecați și condamnați, ar trebui totuși împușcați în piața publică. Justiția a eșuat – cred oamenii. Mecanismul e același: categorii de cetățeni nu cred că li s-a făcut dreptate prin mecanismele democratice și caută alte căi de a se simți “răzbunați”. E o scurtătură care – deși atrage mulți oameni – nu sfârșește decât într-o fundătură. E genul acela de furie oarbă care – oricât ar fi de îndreptățită – nu duce, de fapt, nicăieri. Restul discuției, dacă e sau nu jurnalism ceea ce face Mălin Bot, nici măcar nu are spațiu. În contextul unei radicalizări atât de accentuate, este un inutil dialog al surzilor. Mai simplu e să admitem că nu avem încă reflexele democratice necesare pentru a trage linia între ce e jurnalism și ce nu e. Asta e, au trecut aproape trei decenii de la Revoluție, dar încă învățăm ca societate care e valoarea reală a informației puse în context și de ce e important ca munca jurnalistică să furnizeze un forum, un spațiu de dezbatere rațională, nu șezători populare în care să se manifeste paroxistic furia”, a notat Vlad Stoicescu, fost ziarist la Evenimentul Zilei şi fondator al revistei online “România de la Zer0”.
Jurnalistul Alex Mihăileanu este şi mai critic la adresa lui Mălin Bot într-un text publicat pe site-ul subiectiv.ro, unde scrie că ceea ce face Mălin Bot nu este nici jurnalism nici activism.
“Mălin Bot este un troll care, întâmplător, urmărește știrile pe politică de vreo zece ani încoace. Trollingul de zilele astea e exclusiv în favoarea lui, își crește baza de urmăritori pe facebook și pe YouTube, nimic altceva. Mălin Bot nu e nici activist, iar asta s-a văzut aseară, la protestul de la Victoriei, când omu’ luase portavocea și nu se mai sătura de vorbit. “Măline, mai taci în puii mei“, am auzit pe cineva pe lângă mine, la un moment dat. Mălin venise la strâns audiență. Adevărul e că, în calitate de jurnalist, dacă nu ești freelancer, faci gonzo și scrii pentru VICE, nu ai nici un motiv să ții discursuri la proteste. Nu e deontologic, știți voi, noțiunea aia pe care Mircea Badea a dus-o în ridicol. Ce-a făcut Mălin Bot la Gaudeamus n-are treabă cu jurnalismul – decât, cel mult, gonzo, cum ziceam mai sus. Întrebările pentru Voiculescu & co. n-au avut nici o treabă cu jurnalismul, la fel cum întregul lui demers n-a avut de-a face cu jurnalismul. Ce a făcut el a fost trolling și cam atât. De altfel, Bot este unul dintre tartorii presei online, unul dintre cei care a girat trollingul gratuit și unul dintre exponenții de seamă ai înaltului patronaj al titlurilor retardate. Omul trăiește într-o bulă a lui, încă nu realizează că locuiește într-un univers paralel, unde ce face el se numește jurnalism paralel. Or, știți vorba aia, când unu’ îți spune că ești beat, îl ignori, când îți spune și-al doilea, te oprești din băut, când îți zice și-al treilea, te duci să te culci. Lui Mălin Bot i-au zis, deja, câteva zeci, poate sute, el nu și nu. Brusc, omul se crede salvatorul patriei. În realitate, nu e decât un individ care și-a ratat cariera. Și cam asta e tot ce tre’ să știți despre el”, a scris Mihăileanu.
Înainte să fie considerat un “erou” de cei care protestează împotriva guvernării PSD şi a corupţiei, Mălin Bot ocupa funcţia de coordonatorul online al EVZ. Publicaţia avea în perioada respectivă o mulţime de articole considerate pe atunci “clickbait”, însă care acum ar intra uşor la categoria “fake news”. Dintre ele merită amintit cel cu sirena descoperită în Egipt, care s-a dovedit a fi o secvenţă din filmul Piraţii din Caraibe.
Mălin Bot îşi apăra atunci deciziile, susţinând că este “un rău necesar de care nu putem scăpa acum, pentru că pur și simplu așa funcționează acum piața”.
“În ciuda tuturor analizelor comentatorilor pretenţioşi care desconsideră divertismentul, formula aceasta creşte audienţele mai mult ca orice altceva. Eu vă asigur că niciunui redactor din echipa EVZ online nu-i face nicio plăcere specială să alimenteze cu titluri rubrica de divertisment şi mai ales să ducă goana după afişări în zone discutabile. Însă trebuie să o facă zilnic, cu misiunea de a obţine audienţele de care EVZ are nevoie pentru a încasa publicitatea care să permită şi plata salariilor colegilor ce vă oferă conţinut de calitate. Eu nu critic acest tip de conținut şi nici nu-i desconsider pe cei care îl accesează. Cred că are rolul lui. Din moment ce sute de mii de oameni îl accesează zilnic şi ne ajută să plătim salarii, este foarte important pentru noi să oferim zilnic acest divertisment”, scria Mălin Bot într-un editorial în februarie 2016.
Mălin Bot publica, de asemenea, în 2013, trei articole pe EVZ, dintre care un editorial, despre protestele împotriva proiectului Roşia Montană şi implicarea unui ONG sponsorizat de George Soroş în organizarea manifestaţiilor. Articolele semnate de Mălin Bot aveau următoarele titluri: “O SUTĂ DE MII de DOLARI pentru un ONG implicat în organizarea protestelor din București. Soros, fondator al trustului care plătește”, “UPDATE: ONG-ul implicat in ORGANIZAREA PROTESTELOR, care a primit 100.000 de dolari, NU CONTESTĂ informațiile” şi “EDITORIAL: Cum îți bagă unii pumnul în gură, dacă nu le faci propagandă”.
“Banii vin de la un trust format din mai multe fundaţii, printre care şi fundaţia miliardarului George Soros. “Trustul pentru Societate Civilă în Europa Centrală şi de Est” (CEE TRUST) este un grup format din şase fundaţii private, printre care “Institutul pentru Societate Deschisă” al lui Soros. 10 milioane de dolari, valoarea totală a finanţărilor CEE TrustConform informaţiilor publicate de CEE Trust, pe pagina oficială www.ceetrust.org, organizaţia finanţează mai multe proiecte în România, unele aflate în derulare. Pe listă sunt ONG-urile cele mai active în promovarea protestelor din Piaţa Universităţii, sumele individuale încasate de acestea fiind de ordinul zecilor şi sutelor de mii de dolari”, se arăta într-un articol sub semnătura lui Mălin Bot.
După valul de reacţii din breasla jurnaliştilor, Mălin Bot a reacţionat acolo unde şi-a câştigat popularitatea – în mediul online. Într-o postare de luni dimineaţa, acesta a scris că şi-a câştigat dreptul de a fi ziarist:
“De la 18 ani, parcurgand toate etajele profesiei. In facultate cand am muncit zi de zi si nopțile uneori, ca ziarist, in timp ce imi făceam si studiile. De fiecare data cand intre o functie buna si un salariu decent am ales sa fiu liber. Atunci cand, la Timisoara pe vremea lui Nastase, baronul local PSD presa toti patronii de presa sa ma marginalizeze. Atunci cand am ales sa spun ce cred eu ca e corect, desi asta mi-a atras mii de amenintari, injurii, denigrari de la sustinatorii unor politicieni aflati vremelnic la putere. Atunci cand, pentru a pune intrebarea aflata pe buzele tuturor, am fost agresat de interlopi. Eu fac aceste lucruri pentru ca asa cred eu ca e onest si corect. Nu am ambitii politice, nu urmaresc vreun scop ascuns, nu vreau sa fiu liderul vreunei miscari. Daca asta înseamna sa fiu pana la urma un paria al presei contolate acum de corupți, foarte bine. Imi asum acest statut si merg mai departe, pana in panzele albe, pentru crezul meu. Cand toate afacerile, interesele, cumetriile din presa de azi vor disparea, atunci va fi corect apreciat demersul meu”, a scris Mălin Bot.
Vocea.biz l-a contactat pe Mălin Bot pentru a discuta despre abordarea sa diferită şi criticile pe care o parte a breslei i le-a adus.
Eşti acuzat că în urmă cu patru ani scriai că Soroş plăteşte protestatarii din piaţă împotriva proiectului Roşia Montană, acum eşti considerat de unii vocea străzii. Ce le spui celor care te acuză că ai devenit brusc activist?
Vreau să le spun oamenilor că este o campanie sponsorizată care provine de la deputatul PSD Pleşoianu (Liviu Pleşoianu a distribuit o postare ce îl vizează pe Mălin Bot şi subiectul Roşia Montană – n.red.). PSD şi deputatul Pleşoianu au scos din context ceea ce am scris eu atunci, au interpretat tendenţios, îi rog pe oameni să caute articolul şi să citească. La vremea respectivă eu am oferit toate explicaţiile necesare. Eu atunci am scris un editorial care se referea punctual la un ONG, unul singur dintre toate implicate, în care am spus că acel ONG are un program în derulare în acest moment şi că ar fi corect ca acel ONG să spună public acest lucru. Ăsta a fost subiectul articolului şi a comentariului. Pesediştii, când au văzut că am avut momentul de la Gaudeamus, că am foarte multă simpatie în jurul meu, sunt speriaţi că eu chem lumea la proteste, că vine multă lume. Au rupt din context şi în loc să spună corect, au zis că pun o postare în care zic că Mălin acu’ patru ani, că Soroş, că nu ştiu ce, poate producem o falie între el şi oamenii din piaţă. Aici greşeşte PSD, ei nu înţeleg un lucru simplu: oamenii care subscriu la ideile #rezist şi vin la protest nu sunt telespectatorii Antena3 şi România TV cărora să le scoţi din context şi să o prezinţi diferit. Sunt oameni care citesc, se informează.
Tot legat de activitatea ta de jurnalist angajat la o instituţie media – s-a readus în discuţie “sirena descoperită pe plajă” şi alte ştiri de acest gen din perioada ta la EVZ. Le-ai apărat spunând că sunt de interes pentru o parte din public şi că aduc bani.
Oamenii nu sunt la protest împotriva clickbait-ului. Postacii rostogolesc aceste două lucruri despre mine, pentru că altceva nu au ce să spună. Şpăgi n-am luat, măgării n-am făcut. Şi atunci tot ce au putut să găsească e un editorial, să-l reinterprezete, şi că la Evenimentul Zilei făceam clickbait. Redactorii online de la EVZ erau plătiţi în funcţie de afişări, asta era politica companiei. Din cauză că Andronic plătea foarte prost oamenii, nu puteai să-ţi iei redactori online jurnalişti cu experienţă, luam tineri de pe băncile facultăţii. Oameni buni, de calitate, pe care i-am format. Ei, fiind sub presiunea afişărilor, se întâmplau unele derapaje. Cât eram eu acolo, dar nu puteam să fiu 24 din 24, cum erau turele pe online, urmăream aceste lucruri şi îi ajutam pe aceşti copii. În multe situaţii se întâmpla să nu le descoper, numai a doua zi, după ce le vedea Pagina de media sau alţii. Eu nu puteam, pentru că înţelegeam perfect situaţia, că acel redactor nu e vinovat, ca lider al echipei să mă întorc împotriva unui copil. Eu trebuia să mi le asum. Şi mi le-am asumat şi am încercat să le explic. Cazul cu sirena, în comparaţie cu ce făceau alte site-uri de ştiri, care dădeau chestii mult mai obscene, sunt o nimica toată.
Filmările tale de la Gaudeamus au devenit virale. Se face o paralelă între tine şi Mircea Badea – şi el e considerat de public ca fiind jurnalist şi a apărut cu portavocea în mijlocul protestatarilor. Care e reacţia ta la această comparaţie? Poate fi considerat jurnalism ceea ce ai făcut?
Ideea asta a mea de a merge după ei, de a le pune întrebări, de a ţine discursuri în piaţă, mi-a venit după ce l-am auzit pe Gabriel Liiceanu la Bruxelles şi am citit şi în cartea lui, în care spune aşa: trei meserii poate avea şi e bine să aibă un om care trăieşte într-o societate – meseria ca profesiune, meseria de cetăţean şi meseria de om în lume. Despre meseria de om nu discutăm, ţine de viaţa privată. Vorbim de meseria de jurnalist şi de meseria de cetăţean. Ieri seară, când am vorbit la portavoce în Piaţa Victoriei mi-am exercitat meseria de cetăţean. În acelaşi timp am vorbit şi ca jurnalist, pentru că lucrurile pe care le spun la portavoce sunt lucruri pe care le scriu în editorialele mele din 2012, când a fost povestea cu USL-ul şi suspendarea. David Randall, în Jurnalistul Universal, spune aşa, din memorie: sunt jurnalist, scopul meu este să ajung la public, nu mă interesează cum ajung la public, că o fac prin paginile unui ziar, prin ecranul unui mobil, printr-o portavoce sau la radio, scopul meu e să ajung la public. Eu nu văd nicio diferenţă între un jurnalist care scrie un editorial şi îşi trimite acel editorial, vorbind într-un microfon la radio sau într-un studio de televiziune, sau vorbind la un microfon şi nişte boxe în faţa e 10.000 de oameni.
Tu spui că mediul de propagare al mesajului devine irelevant?
Nu contează, e irelevant. Dacă iei tot ce am spus la portavoce aseară, toate frazele sunt în editoriale pe care le scriu din 2012. Eu nu văd care este diferenţa că stau la un laptop şi public pe un blog, sau public în ziar şi mă citesc 5.000 de oameni, sau că acei 5.000 de oameni sunt în faţa mea şi le citesc eu editorialul. Nu cred că este o încălcare a normelor deontologice. Eu sunt ziarist independent, aici e paradoxul, pe mine toată lumea mă acuză, eu pot să fac ce vreau eu. Eu nici nu ţin la eticheta asta de ziarist, că lumea mă ştie de Mălin Bot, mă urmăreşte pe blogul meu, pe YouTube. Discuţia este total falsă, scopul ei este decredibilizarea vocii mele: domnule, nu e ziarist, dacă nu e ziarist n-ar trebui băgat în seamnă. Cei care gândesc aşa gândesc în paradigma anilor ’90, când ei controlau presa şi n-au înţeles nimic. Şi o să vadă. Îşi pierd vremea aiurea cu mine. Din punctul meu de vedere nu îmi încalc în niciun fel statutul de jurnalist şi îmi exercit şi meseria de cetăţean despre care vorbea Gabriel Liiceanu. Una nu o neagă pe cealaltă. Alţi colegi spun că jurnalistul nu are voie să vorbească în piaţă, e opinia lor. Astea sunt argumentele mele.
Legat de Gaudeamus, de Înalta Curtea, acolo acţionez ca jurnalist. De ce? Unu: calităţile părţilor. Eu sunt un jurnalist, care mă duc să le pun nişte întrebări sau să exprim nişte opinii în legătură cu acele persoane, practic să-mi citesc editorialul, că de aici mi-a venit ideea – noi toţi scriem editoriale despre politicieni, despre Adrian Năstase că e corupt, că e un nenorocit, şi îi dăm drumul în ziar, spunem e o opinie, e dreptul meu – ce-ar fi ca aceste editoriale, în loc să le scriu eu, să mă duc lângă omul care este vizat? Să văd cum reacţionează. E ceva legat de activitatea jurnalistică. Eu nu m-am dus cu portavocea sau o pancartă să strig la el: hoţule, nenorocitule! Eu stau în faţa oricui cu aceste argumente. Cei cărora mă adresez sunt politicieni, trebuie să răspundă întrebărilor ziariştilor şi cetăţenilor. Nu sunt persoane fizică, nu mă leg de ele. Subiectul meu cu ei e că, deşi sunt condamnaţi, ei insistă să rămână pe funcţii publice şi în viaţa publică. E un subiect jurnalistic legitim, de maxim interes în societate. Ceva mai de interes public decât asta nu poate exista în momentul de faţă în România. Toate abordările mele sunt în locuri publice sau evenimente publice unde ei au invitat publicul. Eu am vorbit cu ei tot timpul cu “dumneavoastră”, “domnul Dan Voiculescu”, deşi m-au făcut idiot, mi-a pus mâna la gură, m-au jignit. Eu mi-am păstrat calmul şi am vorbit civilizat, ca un jurnalist, ca şi cum aş fi fost într-un studio la o emisiune. Întrebările mele au vizat subiecte de interes public. Eu nu am pus mâna pe ei, nu i-am atins. La Dragnea, la Înalta Curtea, am stat la un metru jumate de el şi cu toate astea la Antena 3 a declarat că eu l-am agresat. Cum puteam să-l agresez? Eu respect toate regulile meseriei de jurnalist. De unde porneşte dezbaterea? Aici ajungem la esenţă. De la repetiţia institentă a cuvântului “infractor”. De aici provine. Eu insist să le spun în faţă că sunt infractori, ei interpretează treaba asta ca pe o jignire. Alţi colegi din presă o percep cumva tot ca pe o jignire. Aici este ultimul argument: cuvântul infractor, adresat unuia ca Adrian Năstase, ca Voiculescu, ca Dragnea, nu este nici o opinie, nu este un epitet. Reprezintă o exprimare a unei sentinţe a ÎCCJ. Este ceea ce numesc oamenii din sistemul judiciar “adevărul de jure”. Eu când le spun, ca ziarist, infractori, dau publicităţii o sentinţă a ÎCCJ, mediatizez o sentinţă a justiţiei. Niciunde, în nicio ţară democratică din lume unde funcţionează codurile deontologice invocate de cei care mă critică nu se întâmplă două lucruri: o persoană condamnată să stea pe funcţie şi un ziarist nu îşi permite să cenzureze o sentinţă de la Înalta Curte. Dacă unul este condamnat în Anglia sau în SUA, în primul rând îşi dă demisia în secunda doi, şi dacă nu îşi dă demisia, în toată media se stârneşte o isterie în care el e făcut infractor în fiecare seară, nu pe stradă. Opinia mea este că toată această discuţie vine din neaplicarea corectă a unui principiu. Orice regulă care reglementează un segment mic nu se judecă ruptă din context. Când judeci comportamentul unui jurnalist din Marea Britanie, unde politicienii respectă codul etic, nu poţi să-l judeci la fel cu comportamentul unui jurnalist din România, unde politicienii n-au niciun fel de cod etic, dar jurnalistului îi cer să aibă. E ca şi cum într-un cartier de interlopi, în loc să trimiţi mascaţii, că drepturile omului, să nu fie agresivi, trimiţi doi poliţişti locali cu electroşocuri. Nu merge aşa. E ca şi cum ai pune un samurai să lupte cu unii cu mitraliere, să-i zici că are un cod de samurai, n-are voie să aibă pistol.
Deci în opinia ta ar trebui să fie jurnaliştii mai mult “mascaţi” decât “poliţişti locali”? Să fie mai direcţi, mai agresivi?
Nu toţi jurnaliştii. Jurnaliştii care au în faţă politicieni condamnaţi care sunt pe funcţii publice ar trebui toţi să aibă atitudinea pe care o am eu. Ar trebui toţi să-i întrebe pe acei oameni, înainte de alte întrebări, “sunteţi infractor, de ce mai staţi pe o funcţie publică?” Cred că toţi ziariştii aşa ar trebui să sară pe ei. Eu înţeleg de ce nu o fac, pentru că 90% din presa centrală e controlată. Cum să-i zică cineva de la Antena 3 infractor lui Dragnea, e dat afară în secunda doi. E foarte complicat, presa nu e liberă. Eu nu consider că fac nimic deosebit, eu cred că ceea ce fac eu faţă de aceşti infractori, strict de ei, care sunt pe funcţie publică, dacă e infractor şi s-a retras n-am nicio treabă cu el. Lumea mă întreabă de ce nu mă duc să o hărţuiesc pe Elena Udrea cum îl hărţuiesc pe Dragnea. Pentru că Elena Udrea nu ocupă nicio funcţie publică, s-a retras, mai vorbeşte din când în când prostii la Antena 3 şi România TV. Relaţia jurnalistului e cu oamenii de pe funcţia publică, pentru că tu îţi exerciţi rolul de câine de pază al democraţiei.
Dar nici Dan Voiculescu nu e pe o funcţie publică, nici Adrian Năstase nu ocupă acum o funcţie publică…
E corect argumentul, însă ei au avut un eveniment public prin care au urmărit să se reabiliteze. Dacă Udrea ar organiza o conferinţă de presă, cu lansarea unei cărţi “Anii lui Băsescu”, m-aş duce şi aş întreba-o: “Când aţi făcut mulţi bani a fost bine?” În momentul în care organizează un eveniment public devine persoană public şi am dreptul să mă duc peste el. Aşa gândesc eu, poate gândesc greşit.
Am văzut că mulţi mă consideră erou sau că fac ceva special, mie nu mi se pare că fac ceva special, fac ceva ce ar trebui să facă toţi jurnaliştii care au în faţă demnitari infractori sau infractori care au fost demnitari şi vor să pozeze în oameni onorabili.