Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat că va fi prezent la protestele de duminică.
”Există o legitimitate dată de vot, de buna funcţionare a instituţiilor într-un stat de drept. Există o legitimitate care izvorăşte din încrederea oamenilor, care se bazează pe onestitatea cu care un om politic se raportează la o decizie. Promisiunile mincinoase, atacul la principiile fundamentale ale unui stat democratic – cum este independenţa justiţiei, anulează această legitimitate. Lipsa încrederii nu poate fi compensată de nicio funcţie. În momentul în care au început să se atingă de legile justiţiei, liderii coaliţiei de guvernare PSD-ALDE au început să piardă această legitimitate”, a scris Dacian Cioloş pe reţeaua de socializare Facebook.
”Şi ei, şi colegii lor de partid, s-au făcut că nu văd acest enorm conflict de interese. Cum să ai încredere în lupi să facă legile la stână? De aceea, indiferent ce tactică ar adopta în dezbaterile şi votarea modificărilor propuse la legile justiţiei, liderii actuali ai majorităţii parlamentare nu mai pot avea încrederea noastră pe acest subiect. Cu siguranţă, încrederea mea au pierdut-o de mult”, a completat fostul premier al României.
De asemenea, Dacian Cioloş a precizat că “pachetul de modificare a legilor justiţiei trebuie retras complet din Parlament”.
Noi proteste antiguvernamentale sunt anunţate, duminică, în Bucureşti şi alte zeci de oraşe din ţară. Oamenii sunt chemaţi în stradă de 42 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa.