Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi – în cazul căreia instanţa a decis definitiv eliberarea condiţionată – a fost pusă în libertate, miercuri seară, ea afirmând că decizia magistraţilor este una corectă şi aşteptată.
Fostul ministru al Tineretului a precizat, la ieșirea din Penitenciarul Gherla, că decizia magistraților a fost una corectă și așteptată.
“Este o decizie corectă şi aşteptată”, a declarat fostul ministru la ieşirea din Penitenciarul Gherla, titrează News.ro.
Ea a mai spus că a sperat până în ultima clipă că va fi tratată la fel ca ceilalţi deţinuţi, iar din fericire acest lucru s-a întâmplat acum.
“Pe lângă cei aproape trei ani de detenţie, am prestat şi muncă, am beneficiat şi de zile câstig. La intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu eu executasem integral fracţia pt a beneficia de eliberare condiţionată”, a precizat Monica Iacob Ridzi.
Întrebată ce va face de acum încolo, Ridzi a spus că se va dedica familiei şi în special copiilor.
“Ceea ce îmi doresc este să fiu mamă, soţie, fiică şi noră”, a adăugat fostul ministru al Tineretului şi Sportului.
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi, care a executat doi ani şi opt luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a fost pusă în libertate care urmare a deciziei Tribunalului Cluj, care a respins contestaţia procurorilor la precedenta hotărâre a Judecătoriei Gherla privind liberarea condiţionată a acesteia.