Un incendiu puternic a cuprins, noaptea trecută, trei case din nordul Capitalei.
Incendiul s-a produs în cursul nopții de luni spre marți și a afectat trei locuințe din strada Șolcuței, cartierul Chitila.
”Flăcările se manifestau la nivelul acoperișului, pe o suprafață totală de aproximativ 350 mp. Propagarea rapidă de la o clădire la alta a fost influențată de distanța redusă dintre acestea”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
La fața locului au acționat pompierii Detașamentului Dămăroaia, care au intervenit cu șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă. Au fost adoptate măsuri pentru stingerea incendiului, concomitent cu protejarea vecinătăților și căutarea posibilelor victime.
Incendiul a fost stins după aproximativ o oră, fără a exista persoane rănite.
Sursa foto: isubif.ro