Achiziţia primului sistem de rachete Patriot va fi supusă la vot, luni, în Senat. Marţi, proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor, unde se va da votul final.
UPDATE 18.26: Plenul Senatului a aprobat luni, cu 108 voturi ”pentru” şi un vot împotrivă, adoptarea proiectului de lege pentru achiziţia primului sistem de rachete Patriot, după ce, tot luni, iniţiativa a fost aprobată de către comisia de apărare. La şedinţa comisiei au participat ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi ministerul de Externe, Teodor Meleşcanu, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu secretarul american de stat, Rex Tillerson, aflat într-o vizită fulger în România după ce adoptarea proiectului de achiziţie a rachetelor a fost amânat. Proiectul va ajunge marţi la Camera Deputaţilor pentru dezbatere şi vot în procedură de urgenţă.
UPDATE 12.31: Comisia de apărare a Senatului a aprobat luni, cu unanimitate de voturi, un raport de adoptare a proiectului de lege pentru achiziţia primului sistem de rachete Patriot. La şedinţa comisiei au participat ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi ministerul de Externe, Teodor Meleşcanu, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu secretarul american de stat, Rex Tillerson, aflat într-o vizită fulger în România după ce adoptarea proiectului de achiziţie a rachetelor a fost amânat.
Comisia de apărare s-a întrunit la ora 11.30 pentru dezbaterea şi aprobarea raportului în cazul proiectuilui de lege pentru realizarea “Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. Actul normativ ar urma să ajungă luni după-amiază în plenul Senatului, pentru ca marţi să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, după cum a declarat săptămâna trecută Liviu Dragnea.
La şedinţa comisiei au participat ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministerul de Externe, Teodor Meleşcanu, şi şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă.
Comisia de apărare se va întruni la ora 11.30 pentru dezbaterea şi aprobarea raportului în cazul proiectuilui de lege pentru realizarea “Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. Actul normativ ar urma să ajungă luni după-amiază în plenul Senatului, pentru ca marţi să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, după cum a declarat săptămâna trecută Liviu Dragnea.
Guvernul a aprobat, în şedinţa din 8 noiembrie, proiectul de lege pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” pentru dotarea Armatei.
În cadrul proiectului de lege se face referire la achiziţionarea, începând cu anul 2017, a şapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT – dintre care patru sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Aeriene şi trei sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Terestre – şi a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde USD fără TVA, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Primul sistem, pentru care a fost deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, este în valoare de 764,78 milioane USD fără TVA şi va fi contractat până la sfârşitul acestui an.
(News.ro)
sursa foto: Wikipedia