Noile măsuri fiscale au fost introduse prea brutal, a declarat, la RFI, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. El spune însă că formaţiunea sa nu va semna moţiunea de cenzură: “Relaţia UDMR-PNL s-a stricat enorm în ultimul an”.
“La prima vedere, sunt nişte măsuri neoliberale. Transferul contribuţiilor de la angajator la angajat e conform principiului filosofiei fiscale neoliberale, precum şi scăderea taxei cotei unice de la 16% la 10%. Problema până la urmă este că a fost introdus acest pachet de măsuri fără o pregătire prealabilă, mult prea brutal, mult prea radical şi rezolvă câteva probleme importante, dar va crea alte probleme mult mai importante pe termen mediu, pe termen lung, dacă nu se va trece şi la o reformă administrativă”, a declarat președintele UDMR, potrivit News.ro.
Liderul UDMR a anunţat că formaţiunea sa va depune amendamente la măsurile fiscale adoptate de Guvern: “Vom depune amendamente. În primul rând, vrem să echilibrăm bugetele autorităţilor locale şi să spunem că 100% din impozitul pe venit rămâne la dispoziţia autorităţilor locale (…). Apoi, noi vom propune ca acel 1% să fie opţional pentru firmele care au un rulaj de până la un milion de euro, să nu fie obligatoriu”.
El a mai spus că UDMR nu va semna moţiunea de cenzură iniţiată de PNL.
“Ieri am avut o discuţie cu Raluca Turcan şi cu Iulian Dumitrescu şi am spus că în primul rând ar trebui să vedem relaţia noastră, UDMR-PNL, pentru că în ultimul an, lucrurile s-au stricat enorm de mult (…). Moţiunea de cenzură este binevenită oricând, dar în acest moment această moţiune de cenzură nu are o finalitate dorită, pentru că PSD şi ALDE au o majoritate stabilă, cifric. Eu mă mir că Partidul Naţional Liberal depune o moţiune de cenzură pe nişte măsuri fiscale neoliberale, dar mă rog, e treaba lor dacă se ciocnesc trenurile în capul lor sau nu se ciocnesc, nu mă interesează. Am spus alt lucru de principiu: înainte de orice dezbatere despre o astfel de aventură politică, ar trebui să ştim cine va fi propunerea lor pentru postul de premier, dacă va cădea Guvernul, programul de guvernare, direcţia în care vor să ducă ţara. Chestia aia că se va stabili după vot pe mine nu mă mulţumeşte în nici un fel. Noi nu vom semna această moţiune de cenzură”, a adăugat Kelemen Hunor.