Un sârb a fost declarat indezirabil pentru o perioadă de 15 ani după ce, potrivit SRI, ar fi acţionat ca spion al Rusiei în România. Bărbatul, pe nume Zivkovic Bratislav, este şi comandatul unei organizaţii paramilitare şi a încercat să obţină secrete de stat şi documente clasificate din România.
Zivkovic Bratislav, în vârstă de 42 de ani, este comandantul organizaţiei de cetnici din Serbia “Cetniciki Pokret”, o organizație cunoscută ca fiind una paramilitară cu orientări naționalist-șoviniste. Conform SRI, între anii 2014-2015, Zivkovic Bratislav a participat de partea separatiştilor pro-ruşi (alături de alţi voluntari sârbi, membri ai organizaţiei) la conflictul din Ucraina.
Anul acesta, transmite SRI, Zivkovic Bratislav s-a deplasat de mai multe ori în România, cu scopul de a întreprinde activităţi de culegere de informații care, potrivit cadrului legal în domeniu, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.
“Zivkovic a întreprins acte preparatorii de procurare și transmitere a unor secrete de stat unei puteri sau organizații străine, ori agenților acestora, și constituirea de rețele informative pe teritoriul României. Zivkovic Bratislav a manifestat interes pentru obţinerea de documente clasificate referitoare la infrastructura critică şi obiectivele militare naționale, cât și ale aliaților, amplasate în sud-estul României cu intenţia de a afecta parteneriatele noastre strategice. Toate acțiunile cetățeanului sârb derulate în România au avut un caracter clandestin și un modus operandi specific activităților de spionaj”, se arată într-un comunicat al SRI.
Serviciul Români de Informaţii transmite că măsurile specifice întreprinse de către Direcţia Generală Contraspionaj a SRI au condus la prevenirea exfiltrării de informaţii clasificate de natură să afecteze interesele de securitate naţională, iar cetățeanul sârb nu a reușit să intre în posesia niciunui document sau informație clasificate.
Evaluarea SRI arată că prezenţa lui Zivkovic Bratislav pe teritoriul naţional constituie un risc la adresa securităţii naţionale, motiv pentru care a fost sesizat Ministerul Public, cu propunere de declarare ca indezirabil. La data de 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus măsura declarării ca indezirabil, pentru o perioadă de 15 ani, din considerente de securitate naţională, a numitului Zivkovic Bratislav.