Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici îi cere ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, să iniţieze în regim de urgenţă o ordonanţă care să suplimenteze fondul de salarii necesar acoperirii contribuţiei angajatorului “în vederea păstrării salariilor în plată, aşa cum reprezentanţii Guvernului au cerut patronatelor”.
Sindicaliştii spun că lipsa unei astfel de ordonanţe afectează creşterea salarială de 25% aferentă anului 2018 şi impusă prin legea salarizării personalului bugetar.
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), care reprezintă funcţionari publici şi personal contractual din administraţia publică, susţine că în cazul în care acest demers nu va avea loc va acţiona în instanţă şi va declanşa acţiuni de protest, titrează News.ro.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind Codul Fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial joi seară, la două zile de la adoptarea de către Cabinetul Tudose.
Una dintre principalele prevederi ale Ordonanţei de Urgenţă este transferul contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, măsură contestată de toate sindicatele.