Brexitul, stabilit pe 29 martie 2019. La ce oră va ieşi Marea Britanie din Uniunea Europeană

Vocea.biz / 10.11.2017
Brexitul, stabilit pe 29 martie 2019. La ce oră va ieşi Marea Britanie din Uniunea Europeană

Proiectul de lege privind retragerea Regatului Unit din UE, pe care Guvernul britanic îl va supune aprobării Parlamentului, va stabili pe 29 martie 2019, la ora 23.00 GMT, data ieşirii efective din UE, a anunţat ministrul însărcinat cu Brexitul David Davis, relatează Reuters.

”Am ascultat opinia (publică) şi membrii Parlamentului şi am procedat la această modificare, pentru a îndepărta orice confuzie sau îngrijorare cu privire la semnificaţia expresiei «exit day» (ziua ieşirii)”, a adăugat joi ministrul, citat într-un comunicat.

Susţinătorii cei mai convinşi ai Brexitului se tem că lentoarea negocierilor cu Bruxellesul şi o eventuală opoziţie faţă de divorţ ar putea să amâne ieşirea efectivă a regatului din Uniune.

Data de 29 martie decurge din ziua aleasă de premierul britanic Theresa May să activeze Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona – pe 29 martie 2017.

Acest articol, care stabileşte cadrul unei părăsiri a Uniunii, prevede un termen de doi ani în vederea negocierii modalităţilor divorţului începând din momentul activării lui.

(News.ro)

Citește și...