Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, la Gala “Topul Naţional al Firmelor”, un mesaj în care le spune oamenilor de afaceri că este inadmisibil că ei nu îşi pot face planurile de business din cauza politicilor fiscale confuze, instabile şi aflate parcă la discreţia exclusivă a câtorva decidenţi. Iohannis a mai arătat că este o mare nedreptate faptul că eforturile oamenilor de afaceri sunt anulate de politici fiscale neinspirate, insuficient argumentate sau chiar lipsite de fundamente economice şi că este cazul ca aceste practici să înceteze.
În mesajul transmis la Gala “Topul Naţional al Firmelor”, şeful statului a afirmat că decidenţii politici au de învăţat lecţii importante de la laureaţii acestei gale şi că este datoria lor să ofere soluţii la neajunsurile mediului de afaceri, să sprijine înfiinţarea şi creşterea firmelor prin politici şi măsuri care să răspundă nevoilor mediului de afaceri, nu să acţioneze împotriva acestora, titrează News.ro.
“În condiţiile în care birocraţia, concurenţa neloială şi lipsa de predictibilitate afectează şi frânează economia, soluţiile trebuie să aducă eficienţă şi etică, deopotrivă în afaceri şi în actul guvernării. Economia nu poate progresa în absenţa eticii, a responsabilităţii în economie, dar nici în absenţa responsabilităţii în decizia politică”, a spus Iohannis, arătând că, în pofida creşterii economice record a României, există serioase motive de îngrijorare din cauza reducerii investiţiilor străine directe cu aproape 20% pe primele opt luni ale anului, dar şi a reducerii investiţiilor publice, aflate într-un continuu şi pronunţat regres.
Preşedintele Iohannis le-a mai transmis oamenilor de afaceri că este o mare nedreptate faptul că eforturile şi planurile lor sunt anulate de politici fiscale neinspirate, insuficient argumentate sau chiar lipsite de fundamente economice şi că este cazul ca aceste practici să înceteze.
“Este evident faptul că, într-un mediu de afaceri instabil, antreprenoriatul se luptă nu doar cu incertitudinea economică inerentă afacerilor, ci şi cu imprevizibilitatea politicilor guvernamentale. Tocmai pentru a evita un asemenea climat, pregătirea şi buna credinţă a decidenţilor politici sunt esenţiale. Consider că este o mare nedreptate faptul că eforturile şi planurile dumneavoastră de afaceri sunt anulate de politici fiscale neinspirate, insuficient argumentate sau chiar lipsite de fundamente economice. Consider că este cazul ca aceste practici să înceteze. Mediul de afaceri nu poate prospera decât prin politici economice responsabile, coerente, care să rezolve problemele de azi fără a genera altele mâine, poate chiar mult mai grave pe termen lung”, a mai arătat şeful statului.
El a spus că, deşi aceste cerinţe pentru buna funcţionare a mediului de afaceri sunt cunoscute, constată cu regret că, în pofida apelurilor la nevoia de predictibilitate economică, inclusiv din partea oamenilor de afaceri, Guvernul a ales să modifice prevederi fiscale esenţiale, cu mai puţin de două luni înainte de momentul asumat al aplicării lor.
“Este inadmisibil faptul că oamenii de afaceri nu îşi pot face planurile de business tocmai din cauza politicilor fiscale confuze, instabile şi aflate parcă la discreţia exclusivă a câtorva decidenţi. De aceea am îndemnat mereu la mai multă deschidere a autorităţilor către dialog şi parteneriat. În definitiv, mediul de afaceri trebuie să fie un partener şi chiar un vector al schimbării în bine, nu victima unei schimbări cu orice preţ. Performanţa economică trebuie susţinută prin dezvoltarea consistentă a infrastructurii. Aceasta trebuie să devină prioritatea zero a oricărui program de guvernare. În lipsa unei infrastructuri moderne, investiţiile ne vor ocoli, iar decalajele de dezvoltare între regiuni se vor adânci. Este evident că starea actuală nu mai poate continua, dacă vrem să ne ridicăm la nivelul ţărilor dezvoltate ale Uniunii Europene”, a mai declarat Iohannis.
În opinia acestuia, o altă provocare a situaţiei economice actuale vizează problema resursei umane, fiind binecunoscute dificultăţile pe care angajatorii le au în a găsi resursă umană de calitate, în contextul unei pieţe a muncii tot mai concurenţiale.
“Sunt convins că mediul de afaceri poate reprezenta un partener autentic pentru toate aceste eforturi de schimbare şi modernizare a României. Totodată, administraţia românească trebuie să facă paşi hotărâţi către modernitate, către era tehnologiei, prin promptitudine şi transparenţă. Doar astfel, relaţia dintre stat şi cetăţean va fi bazată pe încredere şi onestitate, nu pe adversitate sau complicitate. Antreprenoriatul românesc merită susţinut printr-o strategie coerentă, pe termen lung, care să genereze nu doar acumulare de capital, ci şi educaţie economică, de dorit încă din şcoală. Este esenţial ca tinerii să înţeleagă cum funcţionează economia, care sunt politicile economice sănătoase şi cum pot face primii paşi pe calea antreprenoriatului”, a adăugat Iohannis, în mesajul transmis, joi seară, la cea de-a XXIV-a ediţie a Galei “Topul Naţional al Firmelor”, organizată la Romexpo.