Cea mai înaltă jurisdicţie germană a cerut miercuri legalizarea unui al ”treilea sex” pe actele de naştere, ceea ce urmează să transforme Germania în primul stat din Europa care să îl recunoască în mod oficial, relatează AFP.
Curtea Constituţională a dat termen Bundestagului (Camera inferioară a Parlamentului german) până la ”sfârşitul lui 2018” să adopte prin vot legalizarea unui al ”treilea sex” în registrele de naştere – alături de ”masculin” şi ”feminin” -, potrivit hotărârii acestei jurisdicţii, consultate de AFP.
Curtea îi invită pe deputaţi să introducă în documentele respective o menţiune ca ”inter” sau ”divers” ori orice altă ”desemnare pozitivă a sexului”, titrează News.ro.
Până în prezent, în Germania era posibil – din mai 2013 – să nu se completeze câmpul referitor la sex şi să fie lăsat gol, iar cei vizaţi puteau, ulterior, în decursul vieţii, fie să aleagă sexul masculin ori feminin, fie să lase menţiunea sexului necompletată.
Însă Curtea Federală de Justiţie, o instanţă inferioară, a refuzat în august 2016 să meargă mai departe şi să recunoască existenţa juridică a unui al treilea sex, apreciind că ”nu ar fi legal”. Ea a respins o cerere a unei persoane intersexuale, născute în 1989 şi înregistrate de sex feminin.
Sprijinită de o asociaţie de susţinere a celui de-al treilea sex, această persoană s-a adresat, ulterior, celei mai înalte jurisdicţii – Curtea Constituţională.
Persoana reclamantă le-a prezentat judecătorilor supremi analize cromozomice care arată că nu este nici bărbat şi nici femeie.
În cazul în care deputaţii validează cererea judecătorilor constituţionali, acest lucru va face din Germania prima ţară din Europa care va recunoaşte în mod oficial un al treilea gen.
În mai, Franţa a respins menţiunea ”sex neutru”, îndepărtând astfel cererea unei persoane născute fără penis şi fără vagin.