Casa Regală a transmis, miercuri, un mesaj de Sfinții Mihail și Gavril, când Majestatea sa Regele Mihai își serbează ziua numelui, că această mare sărbătoare îl găsește în stare de suferință.
”Astăzi, 8 noiembrie 2017, marea sărbătoare a Sfinților Mihail și Gavriil îl găsește pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferință, la reședința din Elveția, înconjurat de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
De asemenea, la reședință se află angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mânăstirile din România care îl asistă pe Rege neîncetat”, a anunțat Casa Regală.
Conform sursei citate, astăzi, cu ocazia marii sărbători nu va exista niciun eveniment organizat la reședință, deși, în tradiția regală românească, 8 noiembrie este ziua în care Majestata Sa Regele își serba public atât ziua de naștere, cât și ziua onomastică.
”Aseară, un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a venit la reședinţa din Elveția pentru a da Majestății Sale Sfânta Împărtășanie, în prezența Principesei Moștenitoare”, potrivit Casei Regale.
După anul 2001, Regele Mihai a găzduit de 8 noiembrie, la Palatul Elisabeta, evenimentul „Porți deschise”, la care toți românii care doreau să-i ureze la mulți ani erau bineveniți. Însă, ultimele două ocazii în care Regele a apărut la balconul palatului de ziua onomastică au fost în zilele de 8 noiembrie 2013 și 19 noiembrie 2014.
”Principesa Moștenitoare Margareta mulțumește tuturor celor care au trimis în ultimele două zile atât de multe mesaje de iubire, de admirație și de încurajare pentru Majestatea Sa!
Familia Regală urează tuturor celor care poartă numele Sfinților Mihail și Gavriil pace sufletească, bucurii și împliniri!”, se mai arată în mesajul Casei Regale.