Ministrul Justiției îi dă replica președintelui Iohannis

Vocea.biz / 03.11.2017
Ministrul Justiției îi dă replica președintelui Iohannis

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susţinut, vineri, într-o conferinţă de presă, că era obligat prin lege, dar şi prin decizia recentă a Curţii Constituţionale, să meargă la Comisia juridică din Parlament, care l-a convocat pentru a prezenta proiectul de modificare a legilor justiţiei. El i-a răspuns astfel preşedintelui Klaus Iohannis, care cu o zi în urmă l-a acuzat că a mers în Parlament fără să aibă drept de iniţiativă legislativă şi le-a dat parlamentarilor aceste legi.

Tudorel Toader a susţinut, vineri dimineaţă, o conferinţă de presă în care a explicat de ce a mers în Parlament pentru a prezenta proiectul de modificare a legilor justiţiei şi de ce le-a dat parlamentarilor acest proiect, titrează News.ro.

“Există şi o decizie recentă a Curţii Constituţionale, care spune că nimeni nu poate refuza să se prezinte în fata unei comisii parlamentare. Decizia nici nu ar fi fost necesară, pentru că este o obligaţie legala. În baza acestei legi, (…), a deciziei CCR, am dat curs invitaţiei comisiei parlamentare. (…) La invitaţia dânşilor, am prezentat 50 de minute principalele elemente din legile justiţiei şi întrevederea din comisie putea să se opreasca acolo. (…) Comisia însă a solicitat să le las draftul de proiect, l-am lasat în format fizic proiectul de lege, expunerea de motive şi solicitarea de aviz către Comisia de la Veneţia. Le-am lăsat şi în format electronic. De altfel, l-au şi postat pe site”, a susţinut ministrul Justiţiei.

“În faţa invitaţiei de a merge în comisie, luând în considerare legea, nu puteam să nu mă duc”, a adăugat Tudorel Toader.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că procedura de legiferare a fost viciată prin modul de promovare a legilor privind justiţia, iar modificările dorite duc la ”ciopârţirea” legilor.

Iohannis a spus că ministrul Justiţiei a mers în Parlament fără să aibă drept de iniţiativă legislativă şi le-a dat parlamentarilor aceste legi.

”Niciodată nu am avut până acum o astfel de procedură viciată de legiferare: pachet de legi asumat de ministru, cerut avize, toate negative. Nu se lasă ministrul, se duce fără să aibă drept de iniţiativă legislativă în Parlament, le dă fizic, parlamentarii le iau ca şi cum le-ar fi creat acasă. Aşa nu se legiferează”, a afirmat preşedintele.

În privinţa conţinutului proiectelor pe justiţie, şeful statului a spus că unele prevederi din aceste modificări sunt ”bune, oportune şi necesare”.

”Însă, de la a corecta legislaţia, ceea ce în esenţă ar fi fost un lucru bun, până la a ciopârţi, e cale lungă şi nu ar trebui să o parcurgem”, a subliniat Klaus Iohannis.

Citește și...