În acest an, 10% din bugetul Primăriei Municipiului București se duce pe stimulente financiare și ajutoare sociale.
Valoarea a stimulentelor financiare și a ajutoarelor sociale depășește sumele alocate de Municipalitate pentru probleme stringente pentru toți bucureștenii, precum sănătatea, infrastructura, parcările sau clădirile cu risc seismic.
Primarul general Gabriela Firea a propus, în ultima jumătate de an, acordarea de stimulente financiare de la bugetul local pentru tineri și ”categorii sociale defavorizate”, respectiv pentru: constituirea familiilor, nou-născuți, copii și adulți cu dizabilități. Propunerile au fost aprobate în ședințele anterioare ale Consiliului General al Municipiului București (CGMB).
Marți, în ședința CGMB, Municipalitatea a propus spre aprobare și acordarea unui ajutor social pentru familiile monoparentale cu venituri mai mici de 530 lei pe membru de familie.
„Beneficiarii prezentului proiect sunt familiile cu domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Bucureşti, formate din persoană singură şi copii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta. Prin persoană singură se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: este necăsătorită, este văduvă, este divorţată, al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească; al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor”, se arată în proiectul aprobat în ședința CGMB de marți.
Ajutorul social pentru familii monoparentale variază în funcție de numărul de copii și veniturile familie, astfel:
Familiile monoparentale ale căror venituri medii lunare sunt de până la 200 de lei inclusiv pe membru de familie, ajutorul ar putea fi în cuantum de:
– 300 de lei pentru familia cu un copil
– 600 de lei pentru familia cu doi copii
– 900 de lei pentru familia cu trei copii
– 1.200 de lei pentru familia cu patru copii sau mai mulţi.
Pentru familia monoparentală cu venit mediu lunar pe membru de familie cuprins între 201-530 lei, astfel:
– 200 de lei pentru familia cu un copil
– 400 de lei pentru familia cu doi copii
– 600 de lei pentru familia cu trei copii
– 800 de lei pentru familia cu patru copii sau mai mulţi.
Potrivit datelor prezentate în CGMB de edilul-șef Gabriela Firea, de acest ajutor social ar urma să beneficieze circa 1.000 de familii monoparentale. În acest caz, efortul financiar se ridică până la 1,2 milioane lei lunar, respectiv un maxim de circa 3 milioane de euro anual.
”În acest moment, din partea statului, prin ministerul de resort, aceste familii primesc o sumă infimă – este vorba de circa 100 de lei. Pentru familiile care au un venit mediu pe persoană componentă a familiei de peste 200 lei se vor acorda în plus din partea Primăriei 200 lei pentru fiecare copil, iar 300 lei se vor acorda pentru familiile care au venitul și mai mic. Este vorba, așadar, despre o categorie vulnerabilă. În București, după informațiile primite de la ministerul de resort, sunt în jur de 1.000 de familii care s-au înscris și primesc această alocare din partea statului, pe care o considerăm foarte mică. Am avut întâlniri cu mai multe asociații, organizații și fundații care ne-au semnalat faptul că nu este sprijinită suficient familia monoparentală în România. Noi putem să aprobăm hotărâri care se referă la cetățenii Municipiului București și de aceea venim cu proiectul de față care practic sprijină aceste familii să ducă un trai puțin mai decent, nu rezolvă în totalitate o problemă. În continuare, veniturile vor fi mici, dar este mai mult decât se oferă până acum”, a declarat primarul general în deschiderea ședinței CGMB.
În luna mai a acestui an, la inițiativa primarului general Gabriela Firea, consilierii generali au votat alocarea unui stimulent de 1.500 lei tinerilor din București care se căsătoresc.
O lună mai târziu, consilierii generali au aprobat un alt proiect propus de edilul-șef al Capitalei, care vizează alocarea unui stimulent financiar de 2.500 lei pentru nou-născuți.
În iulie, aleșii locali au votat acordarea unui ajutor lunar în valoare de 1.000 de lei pentru copiii cu dizabilități. Proiectul, votat în unanimitate de consilierii CGMB, prevede un efort bugetar anual de aproape 56 milioane lei, echivalentul a peste 12 milioane euro, în contextul în care, conform datelor statistice ale Autorității Naționale pentru Persoane cu Dizabilități (ANPD), citate în proiectul supus votului, în trimestrul I al acestui an, erau înregistrați, în București, 4.666 de copii cu handicap. Din totalul copiiilor cu dizabilități, 3.200 aveau handicap grav, 914 erau copii cu handicap accentuat, aproape 500 de copii aveau handicap mediu și 37 de copii cu handicap ușor. Valoarea ajutorului este aceeași, indiferent de gradul de handicap, pentru a se evita astfel discriminarea, a motivat anterior edilul-șef.
Stimulentul financiar pentru adulții cu dizabilități, aprobat în ședința CGMB de la finele lunii august, vizează acordarea a 500 de lei, lunar, adulților cu handicap. Conform datelor statistice ale Autorității Naționale pentru Persoane cu Dizabilități, citate în proiectul supus votului, arată că, în Capitală, erau înregistrați, în primul trimestru al acestui an, 57.222 de adulți cu handicap neinstituționalizați, dintr-un total de 705.003 la nivelul țării. În acest caz, impactul bugetar al stimulentului financiar acordat de Municipalitate se ridică la peste 343,3 milioane de lei anual, echivalentul a circa 75 milioane de euro.
În contextul în care efortul financiar doar pentru acordarea acestui stimulent se ridică la aproximativ 8% din bugetul Primăriei Capitalei din acest an, proiectul a fost privit cu scepticism de consilierii generali din opoziție, care au votat împotriva propunerii și, totodată, au criticat Municipalitatea că nu ia măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor persoanelor cu dizabilități prin asigurarea accesului lor în spațiile publice, mijloace de transport în comun etc. Totuși, majoritatea PSD din CGMB a votat în favoarea proiectului propus de edilul-șef.
Contravaloarea stimulentelor financiare și a ajutoarelor sociale pe care Municipalitatea le alocă lunar se ridică la un total de 90 milioane de euro anual, la care se adaugă cele acordate tinerilor căsătoriți și pentru nou-născuți.
Datele statistice centralizate de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), citate de Primăria Capitalei într-un comunicat de presă remis în această lună, arată că, în aproape trei luni, s-au depus 5.524 de dosare complete pentru nou-născuți și 4.500 de dosare pentru constituirea familiilor. Astfel, contravaloarea stimulentelor pentru nou-născuți pe care trebuie să le aloce Municipalitatea pentru mai puțin de trei luni este de 13,8 milioane lei, iar pentru tinerii căsătoriți se ridică la 6,75 milioane lei. Cele două stimulente alocate echivalează cu aproape 4,5 milioane euro, iar raportat la nivelul unui întreg an se ajunge la un total de circa 18 milioane euro.
În total, toate aceste stimulente și ajutoare sociale ajung până la aproximativ 108 milioane euro anual, respectiv aproape 500 milioane lei, echivalentul a 10% din bugetul Primăriei Capitalei din acest an, care se ridică la 5 miliarde lei.
Bani mai mulți decât cei alocați pentru stimulentele financiare și ajutoarele sociale au fost prevăzuți pentru segmentul cultură, recreere și religie, pentru care s-au alocat peste 877 milioane lei, echivalentul a circa 190 milioane euro, iar alți 121 milioane de euro au fost distribuiți pentru subvenția la Regia Autonomă de Transport București (RATB), pentru acoperirea diferenței de tarif dintre prețul plătit de călători și costul călătoriilor.
În schimb, totalul stimulentelor financiare și cel al ajutoarelor sociale depășește valoarea subvenției alocate Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice Bucureși, care a primit 484 milioane lei, în proiectul de buget supus votului în primăvara acestui an.
Valoarea stimulentelor financiare și a ajutoarelor sociale este mai mare și decât suma alocată de Primăria Capitalei și pentru alte domenii, cum sunt sănătatea, infrastructura sau clădirile cu risc seismic.
Pentru cele 19 spitale din subordinea Primăriei și pentru cabinetele școlare medicale și stomatologice s-au alocat, în acest an, 83 de milioane euro, în timp ce pentru proiecte de infrastructură, aici fiind cuprinse atât sumele necesare continuării sau chiar finalizării marilor proiecte demarate în anii trecuți, precum și banii necesari demarării unor noi proiecte, s-au dat 80 de milioane euro.
În ceea ce privește proiectele de infrastructură rutieră începute în anii precedenți, s-au alocat următoarele sume ”pentru finalizarea acestora”:
· Reabilitare sistem rutier și linie de tramvai – Bd Liviu Rebreanu – 3 mil. euro
· Reabilitare sistem rutier și linii de tramvai – Bd Aerogarii –1,5 mil. euro
· Modernizare Piața Eroii Revoluției și Pasaj Pietonal – 1,74 mil. euro
· Străpungere Bd Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – 5,3 mil.euro
· Penetrație Splaiul Independenței – Ciurel – Autostrada A1 – 20 mil.euro
· Reabilitare sistem rutier și linii de tramvai – Șos. Pantelimon – 15 mil. euro
· Reabilitare sistem rutier și linii de tramvai – Șos. Iancului – 2,6 mil. euro
· Modernizare infrastructură Piața Sudului – 22,3 mil. euro.
Pentru construcția de parcări s-au alocat 11 milioane de euro, suma vizând parcările de tip park&ride (Cora Pantelimon), dar și cele cuprinse în PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbana – Centrul Bucurestiului), respectiv parcările subterane din Piața Constituției, Sala Palatului, Piața Lahovari, Uranus – Calea Rahovei.
”Tot la capitolul investiții, menționez și alocarea sumei de 6 milioane de euro pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, sumă care va fi suplimentată la rectificare în măsura în care va fi necesar. Pentru comparație, în ultimii trei ani s-au alocat pentru acest gen de lucrări, cumulat, 1,3 milioane de euro”, a precizat anterior edilul-șef.
Pentru operațiuni de eco-igienizare s-a prevăzut în buget suma de 7 milioane de euro, bani necesari atât programul unitar de deratizare și dezinsecție, tratamentele fito-sanitare, cât și anumite obiective de investiții pentru eficientizarea acestei activități. De asemenea, pentru cele 11 parcuri din București s-au alocat 23 milioane euro.