O angajată a Spitalului Municipal din Târnăveni a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare după ce a contractat 12 credite în numele colegilor săi, fără ca aceștia să știe. În plus, femeia a falsificat și adeverințele de salariu.
O angajată a Spitalului Municipal din Târnăveni a fost condamnată de Tribunalul Alba la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani pentru comiterea infracțiunilor de folosire în mod direct de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de bani, înșelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Potrivit procurorilor, femeia, angajată a Serviciului de Resurse Umane, a făcut 12 contracte de credit pe numele altor persoane. Valoarea creditelor se ridică la 355.000 de lei. Femeia a falsificat adeverințele de salariu și și-a trecut colegii drept giranți, fără ca să aibă acordul acestora.
“În realizarea rezoluției infracționale, inculpata Bota Claudia a întocmit în fals cereri de credit în numele unor persoane fizice, fără acordul sau cunoștința acestora, depunând în acest sens adeverințe de salariu pe care le-a falsificat. Totodată aceasta a depus angajamente de plată din partea unor giranți, angajați ai Spitalului Mun. Târnăveni, fără cunoștința acestora, însoțite de adeverințe de salariat falsificate,” se arată într-un comunicat al DGA.
Angajata spitalului s-a folosit de funcția pe care o avea pentru a face rost de informațiile necesare în vedere obținerii creditelor.
În același dosar, a fost judecată și o casieră a C.A.R. C.F.R. Cluj – Sucursala Teiuș pentru că a predat banii persoanelor care nu erau titularii creditelor. Față de aceasta, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Aiud.