Noua versiune a aplicației WhatsApp permite ștergerea mesajelor trimise, dar nu în orice condiții

Silvia Spanciu / 30.10.2017
Noua versiune a aplicației WhatsApp permite ștergerea mesajelor trimise, dar nu în orice condiții

Noua versiune a WhatsApp permite ștergerea mesajelor deja trimise, se arată pe pagina companiei. În schimb există și limitări, mai spun cei de la WhatsApp.

Ultima versiune a aplicației WhatsApp, care se mândrește cu peste un miliard de utilizatori zilnici, permite ștergerea mesajelor trimise. Opțiunea a fost disponibilă pentru unii utilizatori, începând cu luna aprilie dar acum compania a anunțat că a ajuns la versiunea finală pentru opțiune.

Pentru a putea șterge mesajele trimise este obligatoriu, spun cei de la WhatsApp, ca atât expeditorul, cât și destinatarul să aibă instalată ultima versiune a aplicației. Regula se aplică și conversațiilor din grupuri unde toți membrii trebuie să aibă cea mai nouă versiune pentru ca mesajele să fie șterse.

În al doilea rând, opțiunea este limitată în timp. WhatsApp permite anularea mesajelor doar timp de șapte minute din momentul în care ele au fost trimise.

Asta în contextul în care destinatarul mesajului nu a fost atent și nu a citit deja mesajul. În plus, dacă sunt șterse mesaje, destinatarii vor putea vedea acest lucru având în vedere că în cadrul conversația va apărea informația că un mesaj a fost șters.

Tot ce trebuie să faceți pentru a șterge mesajul este să deschideți conversația din care doriți să ștergeți mesaje, să apăsați pe mesajul pe care doriți să îl ștergeți până apare opțiunea de “Delete”. Apoi, tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe opțiunea de “Delete”.

WhatsApp mai anunță și faptul că opțiunea va fi treptat disponibilă atât pentru cei cu sistem IOS cât și pentru Android.

Tags:
Citește și...