Nicio firmă nu a depus oferte pentru deszăpezirea drumurilor judeţene din Galaţi, Consiliul Judeţean având un buget de peste 9,5 milioane de lei pe o perioadă de trei ani. În aceste condiţii, contractul ar urma să fie atribuit direct.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, a declarat că nu s-a înscris nicio firmă la licitaţia pentru deszăpeziea drumurilor judeţene, cel mai probabil pentru că profitul este mic, în schimb responsabilitatea este imensă, titrează Mediafax.
„Sper să vină un operator pentru că la prima licitaţie nici măcar nu ne-a întrebat cineva cum ne cheamă. Firmele care au făcut deszapezire anul trecut nu au falimentat, dar credeţi-mă că nu este o bucurie să faci deszăpezire. Vă spun din propria experienţă, trei ani am făcut deszapezire şi nu este atât de simplu. Faptul că noi am fost destul de strânşi la pungă şi nu au fost alocate sume foarte mari de bani, să nu credeţi că cei care au făcut deszăpezire au plecat de aici cu un profit uriaş. Şi în momentul în care faci deszăpezire este lucrarea cea mai vizibilă şi toată lumea te critică. Şi atunci preferi să renunţi la astfel de lucrări”, a explicat, vineri, Costel Fotea în cadrul unei conferinţe de presă.
În aceste condiţii, Consiliul Judeţean Galaţi va face încă o încercare de atribuire a contractului cadru de deszăpezire pentru perioada 2017-2020, ofertele fiind aşteptate până în 28 noiembrie.
În paralel, se poartă şi negocieri privind încredinţarea directă a contractului pentru iarna care urmează, în cazul în care şi viitoarea licitaţie se va solda cu eşec.
„Încă de ieri (joi – n.r.) au început negocierile pe caietul de sarcini, numărul de utilaje. Aşa cum stau lucrurile eu sunt sigur, dar să-mi iau şi o marjă de siguranţă, că până la 10-14 noiembrie vom avea firmă de deszăpezire, pe o negociere directă. În paralel va fi şi achiziţia pentru desemnarea unui operator pe o perioadă mai lungă, dar ca să nu lăsăm judeţul nedeszăpezit recurgem la această metodă de negociere directă”, a mai spus preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
La negocierile privind contractul de deszăpezire au fost chemate firmele mari din Galaţi, dar şi societăţile comerciale cu care s-a făcut deszăpezire pe drumurile judeţene în anii anteriori.