Victor Ponta a calificat drept “orgie fiscală” măsurile anunțate joi în cadrul ședinței de guvern. Deputatul a mai precizat și că nu crede că ele vor fi implementate.
Fostul premier Victor Ponta a calificat drept “dezmăţ” şi “orgie fiscală” recentele modificări ale Codului Fiscal anunţate de Guvern.
“Un dezastru. Şi un dezmăţ, o orgie fiscală. Pentru că în 2015, dacă vă aduceţi aminte, am adoptat Codul Fiscal, după un an şi jumătate de discuţii cu mediul de afaceri, cu sindicate, cu specialişti, am fost în Parlament, au fost toate partidele de acord, nu poţi să adaugi peste noapte, să schimbi o sută de reguli fără să spui de ce le schimbi, care e impactul şi cum le aplici”, a spus Ponta, comentând măsurile fiscale ale Guvernului, potrivit News.ro.
El a apreciat că aceste măsuri nu vor putea fi aplicate.
“Eu zic că nu o să poată să le aplice şi după nebunia asta cu TVA Split, cu diverse impozite şi taxe, o să ne trezim că nici ce au adoptat nu se va putea aplica”, a precizat fostul premier.
El a susţinut şi că nici pensionarii şi nici salariaţii nu au primit ceea ce li s-a promis.
” Nu a rămas nimic din ce s-a promis şi îmi pare rău de asta, pentru că am promis şi eu alături de ceilalţi de la PSD”, a conchis Ponta.
Guvernul a analizat joi în primă lectură proiectul de OUG privind modificarea Codului Fiscal, susţinând că este vorba despre “o serie de măsuri benefice mediului de afaceri”.