Sorin Grindeanu, audiat ca martor în dosarul finanțării Poli Timișoara

Vocea.biz / 23.10.2017
Sorin Grindeanu, audiat ca martor în dosarul finanțării Poli Timișoara

Fostul premier Sorin Grindeanu a citat ca martor, la Tribunalul Timiş, pentru a fi audiat în dosarul de finanţare a echipei de fotbal Politehnica Timişoara, în vremea în care aceasta era patronată de omul de afaceri Marian Iancu. În acel moment, Sorin Grindeanu ocupa funcţia de viceprimar al municipiului Timişoara.

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Timiş, fostul premier s-a prezentat, luni, singur, în faţa judecătorilor. El a fost citat în calitate de martor în dosarul privind finanţarea echipei de fotbal Politehnica Timişoara, titrează News.ro.

În cadrul audierilor de luni, Sorin Grindeanu, care în trecut a ocupat funcţia de viceprimar al municipiului Timişoara, a declarat instanţei că împreună cu grupul PSD a votat împotriva asocierii între Primărie şi echipa de fotbal a lui Marian Iancu, deoarece nu a fost de acord cu această asociere.

În acest dosar, fostul primar al municipiului Timişoara, Gheorghe Ciuhandu, şi fostul viceprimar Adrian Orza, dar şi alţi funcţionari ai Primăriei Timişoara au fost trimişi în judecată de DNA pentru asocierea cu echipa patronată de Marian Iancu. Poli Timişoara a primit în acea perioadă zeci de milioane de lei ajutor din partea autorităţilor locale.

Citește și...