Toți elevii din România ar putea fi obligați să poarte uniformă la toate orele de curs.
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a depus la Comisia de Administraţie a Camerei Deputaţilor un proiect de lege care prevede ca toți elevii să poarte uniformă.
În expunerea de motive din cadrul proiectului de lege inițiat se arată următoarele:
„În ultimii 25 de ani, s-au amplificat discrepanţele între cetăţeni, respectiv elevi, privind situaţia lor financiară. O parte dintre cetăţeni, puţini la număr, având o stare materială bună şi foarte bună, care le permite să le ofere condiţii deosebite copiilor lor, iar cealaltă parte, în majoritate, au sărăcit, fiind săraci şi foarte săraci. Considerăm că această inegalitate, în special între elevi, are ca urmare un efect negativ privind dezvoltarea tinerei generaţii“.
După depunerea acestui proiect la Comisia de Administraţie a Camerei Deputaţilor, reacțiile specialiștilor în Educație nu au întârziat să apară.
Aceștia afirmă că introducerea uniformei în toate școlile și liceele este o idee foarte bună, dar asta doar în condiţiile în care costurile ar fi acoperite de autorităţile statului. Altfel, s-ar încălca principiul constituţional al gratuităţii accesului la învăţământul de stat.