Accident mortal în Galaţi. Un tânăr a decedat, alţi trei au fost răniţi grav

Vocea.biz / 22.10.2017
Accident mortal în Galaţi. Un tânăr a decedat, alţi trei au fost răniţi grav

Un adolescent în vârstă de 15 ani a murit şi alţi trei tineri de 20, 17 şi 15 ani au fost răniţi şi transportaţi la spital, în urma unui accident ruier care avut loc duminică dimineaţă, în apropierea localităţii gălăţene Vânători, după ce maşina în care se aflau a lovit o buturugă de pe marginea drumului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Crina Dragu, a declarat pentru News.ro că accidentul a avut loc pe DN 26, în apopierea localităţii Vânători, la ora 2.28, când un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile.

“Din primele cercetări, se pare că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, asfaltul fiind umed, a derapat, a ieşit în afara drumului şi a lovit o buturugă. În urma impactului, a rezultat decesul pasagerului din dreapta şoferului, un adolescen tîn vârstă de 15 ani şi rănirea şoferului şi a două tinere de 15 şi 17 ani aflate pe bancheta din spate”, a declarat Dragu.

Cei trei răniţi au fost transportaţi la spital în stare gravă după ce au suferit mai multe traumatisme.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

(News.ro)

sursa foto: Facebook

Citește și...