Un bărbat de 36 de ani a fost reținut de polițiștii din capitală după ce a bătut un taximetrist și i-a furat mașina. El este acum cercetat pentru tâlhărie și distrugere.
Polițiștii au fost sesizați prin intermediul 112, de către un bărbat, în vârstă de 53 de ani, taximetrist, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un client, care ulterior i-a sustras autoturismul.
Potrivit victimei, în timpul cursei, clientul a tras frâna de mână pentru a opri mașina și l-a lovit de mai multe ori. Taximetristul a ieșit din mașină pentru a scăpa de agresor moment în care clientul s-a urcat la volanul taxiului și a plecat cu tot cu autoturism, lovind alte două mașini.
“În urma investigațiilor desfășurate a rezultat faptul că la data menționată, în jurul orei 08.30, victima a luat doi clienți din municipiul Câmpina, județul Prahova, care i-au solicitat să-i transporte la București, iar ulterior la aeroportul Otopeni. În timp ce se aflau pe șoseaua București – Ploiești, în zona unei intersecții, unul dintre clienți a tras frâna de mână, a oprit autoturismul și a exercitat acte de violență asupra șoferului, acesta din urmă reușind însă să iasă din autovehicul și să strige după ajutor,” se arată într-un comunicat al Poliției București.
La scurt timp de la comiterea faptei a fost depistat și imobilizat bărbatul, acesta fiind condus pentru audieri la sediul Secției 2 Poliție.
Totodată, a fost identificat cel de-al doilea pasager din taxi, despre care victima a declarat că nu a a avut nicio implicare în comiterea faptei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii unei infracțiuni de tâlhărie și a două infracțiuni de distrugere, cu cel în cauză în stare de reținere, urmând a fi prezentat magistraților.