Dinu Pescariu a declarat, joi, că s-a întâlnit cu fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu de două ori, respectiv atunci când a fost semnat contractul pentru baza Cutezătorii şi atunci când acesta a fost prelungit, iar ea nu poate nega că au discutat. Cu o zi în urmă, Ecaterina Andronescu a susţinut că nu s-a întâlnit niciodată cu Pescariu, ea făcând aceste declaraţii la ieşirea de la DNA, unde a fost audiată în dosarul privind baza sportivă “Cutezătorii”, în care sunt cercetaţi sub control judiciar fostul tenismen şi fostul ministru Mihnea Costoiu. La momentul la care Ministerul Educaţiei a prelungit cu 25 de ani contractul prin care baza a fost dată în folosinţă Fundaţiei “Dinu Pescariu”, Ecaterina Andronescu era ministru al Educaţiei.
Dinu Pescariu a susţinut, joi dimineaţă, că s-a întâlnit cu Ecaterina Andronescu în 2001 şi în 2009, el declarându-se suprins de declaraţiile Ecaterinei Andronescu potrivit cărora nu s-au întâlnit, titrează News.ro.
“Mă miră treaba asta. Noi ne-am întâlnit în 2001, când am semnat primul contract, şi în 2009, când am discutat prelungirea celui de-al doilea. E drept, că dânsa, poate, fiind ministru, avea lucruri mai importante pe cap (…) dar cu siguranţă nu cred că poate să nege că ne-am întâlnit şi am discutat”, a afirmat Pescariu.
Întrebat de jurnalişti dacă fostul ministru a fost de acord cu prelungirea contractului cu încă 25 de ani, fostul tenismen a spus că, din moment ce s-a ajuns la prelungirea contractului, “toată lumea a fost de acord”.
El a făcut aceste declaraţii la intrarea la instanţa supremă, unde a contestat măsura controlului judiciar.
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a spus, miercuri, la ieşirea de la DNA, unde a fost audiată timp de peste două ore în dosarul privind baza sportivă “Cutezătorii”, că ea nu s-a întâlnit niciodată cu fostul tenismen şi că pe documentele legate de concesionarea bazei sportive nu apare semnătura sa.
“Am dat o declaraţie cu lucrurile pe cale le ştiam”, a spus Andronescu, la ieşirea de la audieri.
Senatorul PSD a susţinut că nu a vorbit niciodată cu fostul tenismen Dinu Pescariu, căruia i-a fost dată în folosinţă baza sportivă Cutezătorii.
Ecaterina Andronescu a mai spus, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că pe contract nu apare semnătura sa şi că Mihnea Costoiu, secretar de stat în Ministerul Educaţiei la acel moment, avea drept de semnătură. “Nu apare semnătura mea. Este doar numele meu scris şi alte semnături”, a mai susţinut fostul ministru al Educaţiei.
În 10 octombrie, fostul ministru pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu şi fostul tenismen Dinu Pescariu au fost plasaţi sub control judiciar de către procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu, ancheta vizând modalitatea de prelungire cu 25 de ani a contractului de închiriere prin care Baza sportivă şi de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti fusese dată în folosinţa Fundaţiei “Dinu Pescariu”.
Costoiu ar fi semnat prelungirea contractului deşi acesta era în curs de reziliere, iar imediat după preluarea bazei sportive fundaţia lui Pescariu a îngrădit accesul copiilor la clădirile şi terenurile de sport proprietate a statului şi a schimbat scopul utilizării Bazei ”Cutezătorii”, folosind-o în scopuri comerciale. Prejudiciul estimat în acest dosar este de aproape 94 de milioane de euro.
Potrivit DNA, Mihnea Costoiu, secretar de stat în Ministerul Educaţei la data faptelor, este cercetat pentru abuz în serviciu, iar Dinu Pescariu este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu. Dosarul în care cei doi sunt cercetaţi sub control judiciar vizează modalitatea încheierii unui act adiţional, în 23 iunie 2009, prin care a fost prelungit cu 25 de ani contractul de locaţiune (închiriere) aprilie 2004 potrivit căruia Baza sportivă şi de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti – construcţii şi teren în suprafaţă de 5,7 hectare – fusese dată în folosinţa Fundaţiei “Dinu Pescariu”.
Actul adiţional din 23 iunie 2009 la contractul încheiat cu Fundaţia “Dinu Pescariu” a fost semnat din partea Ministerului Educaţiei Naţionale de către secretarul de stat Mihnea Costoiu, iar din partea Fundaţiei “Dinu Pescariu” documentul a fost semnat de către fostul tenismen, fără respectarea prevederilor legale şi fără vreun aviz de la Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Educaţiei. La acel moment, Ministerul Educaţiei era condus de către Ecaterina Andronescu.
Procurorii DNA spun că actul adiţional a fost încheiat în condiţiile în care contractul iniţial (încheiat în 2004 de RA APPS cu Fundaţia ”Dinu Pescariu”) se afla în curs de reziliere. Acţiunea în instanţă fusese iniţiată (în anul 2005) de Ministerul Educaţiei Naţionale, care devenise administrator al Bazei „Cutezătorii”.
Imediat după preluarea Bazei ”Cutezătorii”, Fundaţia ’’Dinu Pescariu” îngrădise accesul copiilor la clădiri, terenuri de tenis, fotbal, piscine, proprietate a statului, împiedicându-i astfel să desfăşoare diverse activităţi. De asemenea, Fundaţia ”Dinu Pescariu” a schimbat scopul utilizării Bazei ”Cutezătorii”, respectiv desfăşurarea de activităţi de către copii, folosind-o în scopuri comerciale, inclusiv prin subînchirierea parţială către firme al căror obiect de activitate este alimentaţia publică, acţiuni de divertisment ori tratamente de întreţinere şi relaxare (restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA), pe terenul proprietate publică a statului.
Prejudiciul estimat, cauzat Ministerului Educaţiei începând din 2009 şi până în prezent, este de aproximativ 93.481.200 euro, reprezentând diferenţa dintre sumele pe care Fundaţia Dinu Pescariu ar fi trebuit să le plăteasca MEN în urma exploatării construcţiilor şi terenului din Baza Cutezătorii şi chiria plătită efectiv, respectiv 9.000 euro lunar.