Şeful Amazon Studios şi responsabilul de conţinut al Amazon Video, Roy Price, a fost suspendat din cauza unor acuzaţii cum că ar fi făcut comentarii obscene la adresa unui producător TV, transmite CNN.
Purtătorul de cuvânt al Amazon, Craig Berman, a spus că “Price a intrat imediat în concediu”.
Totul s-a întâmplat la câteva ore după ce The Hollywwod Reporter a publicat un articol în care detaliază acuzaţii de hărţuire la adresa producătoarei de la Amazon Isa Hackett.
Hackett îl acuză pe Price, care deţine o poziţie extrem de puternică ca responsabil executiv la conducerea Amazon, care în mod repetat a făcut cometarii obscene în ciuda respingerii producătorului.
Hackett a mărturisit reporterului The Hollywood Reporter că incidentul s-a petrecut în 2015.
La vremea aceea, Amazon a transmis că va lua acuzaţiile în serios, dar nu a anunţat nimic despre concediu.
Hackett a vorbit public despre aceste fapte fiind încurajată de atâtea femei care şi-au spus povestea în cazul scandalului Weinstein, producătorul de film care este subiectul unor acuzaţii grave de hărţuire şi viol care au ieşit la iveală în ultima săptămână.
“Sper să continuăm să ne inspirăm unele pe altele şi în final să creăm schimbarea”, a spus ea.
Amazon şi The Weinstein Co. sunt parteneri la două seriale TV care urmează să fie lansate.
La începutul săptămânii, ca urmare a scandalului Weinstein, Amazon a anunţat că “revizuim proiectele pe care le avem cu The Weinstein Company”. Amazon a repetat joi afirmaţiile printr-un comunicat.
Rose McGowan, una dintre actriţele care l-a acuzat pe Weinstein de comportament indecent, a susţinut într-un comentariu publicat joi pe Twitter că directorul Amazon Studios ştia că Weinstein ar fi violat-o. Ea a mai spus că şeful de la Amazon, pe care nu l-a numit, a afirmat că violul “nu a fost dovedit”.
Amazon nu a oferit un răspuns privind acuzaţiile lui McGowan.
(News.ro)
sursa foto: YouTube