În discursul susţinut joi, cu ocazia lansării unui nou model Ford la Craiova, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că asigurarea unei infrastructuri de calitate este o cerinţă esenţială pentru atragerea de investiţii, acesta fiind un imperativ nu doar pentru a creşte atractivitatea şi competitivitatea industriei auto, ci şi pentru ca românii să călătorească eficient şi în siguranţă şi pentru ca dezvoltarea României să se aşeze pe baze solide.
“Ştim cu toţii că una dintre cerinţele esenţiale (pentru atragerea investiţiilor – n.r.) este asigurarea unei infrastructuri de calitate. Pentru a beneficia de investiţii mai mari, mai performante, pentru a reduce din diferenţele regionale mari existente în România, infrastructura de transport trebuie să fie prioritatea zero a oricărui Guvern. În acest sens, mă bucur că îi avem astăzi aici pe domnul Prim-ministru, miniştri, şi, în discuţiile pe care le-am avut înainte să ajungem aici, evident că am atins aceste subiecte şi am promit toate promisiunile necesare. Este cel mai nimerit context pentru a sublinia imperativele pe care România le are în materie de infrastructură, nu doar pentru ca industria auto din România să devină mai atractivă şi mai competitivă, ci pentru ca românii să poată călători eficient şi în siguranţă, pentru ca dezvoltarea României să se aşeze pe baze solide şi sănătoase”, a declarat şeful statului, citat de News.ro.
“Dumneavoastră toţi adăugaţi la istoria de peste un secol a companiei Ford reperele de excelenţă ale industriei auto româneşti”, le-a transmis preşedintele angajaţilor Ford România.
“Prin lansarea acestui nou model Ford, industria auto din România îşi creează o reputaţie tot mai puternică pe piaţa auto europeană, mai ales că evoluţiile recente sunt foarte promiţătoare. De exemplu, în perioada de după criză, ritmul anual de creştere a industriei noastre auto a fost de circa 15%, iar în prezent ocupăm locul 11 în Europa după producţia anuală de automobile”, a menţionat şeful statului, adăugând că industria auto din România a ajuns să reprezinte anul trecut circa 13% din PIB şi un sfert din exporturile totale ale României, un sector foarte mare şi foarte important pentru economia noastră, performanţe care trebuie consolidate în continuare.
Klaus Iohannis a remarcat că prin extinderea şi modernizarea fabricii Ford de la Craiova se creează încă 1.700 de noi locuri de muncă, “ceea ce este o realizare foarte bună pentru economia locală şi regională”.
“Aceasta ne arată, încă o dată, că investiţiile străine şi capitalul românesc trebuie susţinute şi încurajate deopotrivă. M-aş bucura să se înţeleagă, măcar în ceasul al 12-lea, că politicile economice adverse nu fac bine nimănui. De fapt, investiţiile străine consolidează capitalul românesc, aşa cum am văzut că se întâmplă şi aici. Avem la Craiova un foarte bun exemplu de ecosistem industrial compus din zeci de firme româneşti, dezvoltat în jurul firmei Ford”, a subliniat preşedintele Iohannis.
“Povestea de succes a Companiei Ford ne arată că, în economia de piaţă, performanţa este întotdeauna măsura valorii. De aceea, este bine să înţelegem că piaţa nu este adversarul cuiva, ci doar mijlocul prin care realizările valoroase ajung să iasă la suprafaţă şi să conducă la prosperitatea unei naţiuni. Aşa ar trebui să arate şi Proiectul de succes al României, întemeiat pe cultura valorii, în economie, în administraţie, în şcoală, şi nu doar uneori sau doar în anumite domenii, ci permanent, în viaţa de zi cu zi”, a spus Klaus Iohannis, adăugând că fabrica Ford este un bun exemplu de dezvoltare locală pe calea dialogului între mediul de afaceri şi administraţie.
“De aceea, în atragerea de investiţii, administraţia locală are un rol cheie, pe care personal îl încurajez să devină regulă şi nu excepţie”, a afirmat preşedintele.
El a calificat lansarea noului model Ford drept un moment important şi prin prisma Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.
“Dincolo de eficienţa componentei sale militare, Parteneriatul nostru are şansa de a fi întregit prin astfel de realizări în planul cooperării economice. În acest sens, salut prezenţa în România şi a misiunii economice americane Trade Winds, menită să valorifice noi oportunităţi comerciale şi de investiţii”, a afirmat preşedintele, exprimându-şi speranţa că modelul Ford Eco-Sport “va deveni o nouă poveste de succes a companiei Ford şi a industriei auto româneşti”.
Sursa foto: Facebook.com/ Klaus Iohannis