Metrorex introduce, începând de duminică, 15 octombrie, cinci noi titluri de călătorie cu metroul, de la cartele de grup, la abonamentul anual.
Metrorex a decis să extindă paleta de titluri de călătorie, proiectul fiind aprobat prin Ordinul Ministrului Transporturilor la finele lunii trecute.
Noile titluri de călătorie cu metroul și tarifele aferente acestora sunt:
– cartela cu o călătorie – 2,5 lei;
– abonamentul anual – 720 lei;
– cartela grup 3 persoane – 5 lei;
– cartela grup 4 persoane – 6,5 lei;
– cartela grup 5 persoane – 8 lei.
Conform Metrorex, avantajele noilor titluri de călătorie sunt:
– cartela cu o singură călătorie poate fi folosită de pasagerii care doresc să efectueze o singură călătorie cu metroul;
– abonamentul anual urmărește fidelizarea călătorilor de zi cu zi pe o perioadă mai mare de o lună și oferă avantajul unor costuri lunare reduse față de cele generate de achiziționarea mai multor abonamente lunare. ”Astfel, prin comparația costurilor anuale pentru cele două tipuri de abonamente, călătorii care optează pentru acest abonament pot beneficia de circa o lună și jumătate de “gratuitate” la transportul cu metroul”, explică Metrorex într-un comunicat remis Vocea.biz;
– cartelele de grup (3, 4 sau 5 persoane) vin în sprijinul grupurilor (atât călători fideli, cât și turiști) cu prețuri mai avantajoase per călătorie față de titlurile existente.
”Metrorex transmite că actualele titluri de călătorie nu își vor modifica tarifele, introducerea noilor cartele având ca scop fidelizarea atât a călătorilor de zi cu zi, cât și a călătorilor ocazionali”, mai arată sursa citată.