Zece elevi de la o școală din Ploiești sunt suspectați că s-au intoxicat cu monoxid de carbon provenit, cel mai probabil, de la centrala termică a școlii. La fața locului au fost dispuse mai multe ambulanțe pentru a evalua copiii.
UPDATE: Niciunul dintre elevii de la Şcoala Rareş Vodă din Ploieşti unde vineri după-amiază au intervenit mai multe ambulanţe, după ce 11 copii au acuzat dureri de cap, ameţeli şi stări de greaţă, nu a fost transportat la spital, echipajele medicale retrăgându-se de la faţa locului. Specialiştii firmei de distribuţie a gazelor susţin că în zona şcolii nu s-au produs scăpări de gaze.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Județean Prahova şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, zece elevi din clasele a V-a şi a VII-a de la Şcoala Gimnazială “Rareş Vodă” din Ploieşti au nevoie de îngijiri medicale după ce în timpul orelor au început să acuze dureri de cap şi ameţeli, titrează News.ro.
Reprezentanţii ISU au declarat că există suspiciunea că elevii s-au intoxicat cu monoxid de carbon provenit, cel mai probabil, de la centrala termică a şcolii.
Copiii sunt evaluaţi de către medici de la SAJ şi de paramedicii SMURD, mai multe ambulanţe ajungând la faţa locului.
Sursa foto: arhivă