Un incendiu a izbucnit, vineri, la rampa de gunoi a municipiului Tecuci, din judeţul Galaţi. Flăcările au cuprins o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, fiind în momentul de faţă aproape lichidate.
Purtătorul de de cuvânt al ISU Galaţi, Cătălin Sion, a declarat că printr-un apel la 112 s-a solicitat intrevenţia pompierilor pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs vineri dimineaţă la rampa de gunoi a municipiului Tecuci.”La faţa locului s-a deplasat o autospecială de la Secţia de Pompieri Tecuci. S-a intervenit în colaborare cu Primăria Tecuci care mai are două motopompe la faţa locului, dar în momentul de faţă incendiul, care s-a manifestat pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, şi cu degajări de fum, este aproape lichidat”, a declarat Sion, citat de News.ro.
La rândul său, primarul municipiului Tecuci, Cătălin Hurdubae, a afirmat că incendiul este aproape lichidat, urmând să se stabilească din ce cauză au izbucnit flăcările.”Atât timp cât acolo se formează biogaz, se poate să fi existat o autoaprindere. Se va stabili ulterior despre ce a fost vorba, dacă a fost autoaprindere, vreo eroare sau a fost vorba despre foc pus intenţionat. Noi am informat şi Garda de Mediu”, a spus primarul din Tecuci.
La rampa de gunoi mai sunt în prezent doar câteva focare izolate, autorităţile dând asigurări că nu mai există niciun pericol.
Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, și la groapa de gunoi a Braşovului, pompierii intervenind cu cinci autospeciale pentru lichidarea focului.
De asemenea, un puternic incendiu a izbucnit miercuri seară la groapa de gunoi a Clujului, de la Pata Rât, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale.
Sursa foto: Facebook.com/ ISU Galați